De ani de zile încoace minerii din Valea Jiului sunt amăgiți cu promisiuni deșarte. Indiferent de coloratura politică a Guvernului, minerilor li s-au servit mere otrăvite doar pentru a menține pacea socială, fără însă a fi realizate proiecte pe termen mediu sau lung pentru continuarea activității.
Banii pentru salarii trebuie returnați
Oficialii guvernamentali s-au întrecut în a anunța că s-a aprobat ordonanța de urgență pentru plata salariilor. Numai că, potrivit textului documentului, banii pe care Complexul Energetic Hunedoara îi va primi vor trebui returnați. Practic, sunt niște sume date cu împrumut pentru a se așterne liniștea. Cel puțin pentru o perioadă. ”Angajatorii sunt obligați să restituie sumele suportate în plus din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale ale salariaților față de cele cuvenite în raport cu cota prevăzută la art. 220^6 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, plus dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României în vigoare la data efectuării plăţii creanţelor salariale cuvenite salariaţilor, în termen de 30 zile lucrătoare de la data primirii notificărilor în acest sens”, arată documentul.
În cazul în care la o posibilă ieșire din insolvență, societatea nu va restitui în termen de 60 de zile banii, atunci se va trece la executarea silită.
Soluții pe termen lung
De cealaltă parte ministrul Energiei, Virgil Popescu, subliniază că trebuie găsite soluțiile pe termen lung. Acestea nu au în prim-plan cărbunele. ”Dincolo de soluțiile pe termen scurt, avem nevoie și de un plan pe termen lung. Așa cum am mai spus, am început deja să punem în aplicare o soluție pentru a rezolva problemele de la CEH, dar rezultatele nu se vor vedea peste noapte. Suntem în discuții cu cei de la Comisia Europeană pentru a continua planul de restructurare al CEH. Totodată, prin OUG nr. 200/18.11.2020 pentru modificarea OUG nr. 60/2019, au fost demarate deja discuțiile dintre experți de la ministerul Energiei cu cei de la Consiliul Concurenței, de la Fondul de Mediu, de la ANAF pentru a face reorganizarea CEH. Ca o dată procedurile realizate să putem repune CEH în circuitul economic”, arată ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Oficialul mai spune că se vor accesa bani din fondul de moderniza și de la cărbune se va trece la energie curată.
Totodată, prin fondurile pe care le avem la dispoziție, Fondul de Modernizare, vom putea face proiecte de modernizare, pentru trecerea graduală, de la producția pe cărbune, la energie curată. Nu vom lăsa pe nimeni în urmă, pentru că nu ne dorim ca oamenii de acolo să rămână fără surse de venit”, a mai spus ministrul de resort.
Monika BACIU