Un elev a fost eliminat la prima probă a examenului de Bacalaureat, în județul Hunedoara. „Moara cu noroc” a părut că le-a adus noroc celor ce au ieșit din examen, un pic mai optimiști că au știut să scrie la acest subiect.
Absolvenții claselor a XII-a au susținut prima probă a Bacalaureatului, în prima zi a lunii iulie și tot în prima zi a săptămânii. Și pare că a fost cu noroc, pentru că, cei mai mulți, s-au declarat mulțumiți că au picat pe subiect cu „Moara cu noroc”, a lui Slavici. „Moara cu Noroc a lui Ioan Slavici. Am știut. Mă așteptam la Eminescu, dar e bine și așa”, a spus, la ieșirea din examen, un absolvent de la Petroșani.
„A fost foarte bine. Ne-a picat „Moara cu noroc” de Ioan Slavici. Am scris cât am putut de mult și sper că a fost bine. Sper să iau o notă bună”,a spus un altfel.
„A fost nici greu, nici ușor. Așteptam să primim nuvela. Nu e greu, dar ar fi mai ok să dăm din altceva. La română să nu mai fie din nuvele de acest fel, sau eseuri. Să fie altceva, ce ar putea să ne ajute pe viitor”, a completat un alt absolvent, care a părăsit sala de examen la două ore distanță.
„A fost destul de ușor. Din fericire, a fost nuvelă, nu poezie, cum ne temeam toți. Sper să fie note frumoase”, au spus și alții.
„A fost foarte bine. Să fie cu noroc Moara cu noroc”, au adăugat tinerii care au terminat clasa a XII-a.
Din păcate, însă, am avut și o tentativă de fraudă, așa că un elev hunedorean nu va lua anul acesta Bacalaureatul. „La proba de azi, în județul Hunedoara, au fost înscriși 2.264 de candidați. Dintre aceștia, 2.224 au fost prezenți și am avut și 40 de absenți. Am avut un candidat care a fost eliminat pentru tentativă de fraudă”, a spus prof. Maria Ștefănie, inspector general Școlar IȘJ Hunedoara.
La Subiectul III de la profil real candidații au de făcut un eseu de 400 de cuvinte în care să prezinte particularitățile unei nuvele studiate.
Copiii au avut de ales între „Moara cu noroc” și „Alexandru Lăpușneanul”.
Elevii de profilul uman au avut de elaborat caracterizarea unui personaj din „Moara cu noroc”.
La primul subiect au primit un text la prima vedere „În vizită la Tudor Arghezi” din vol. „Amintiri și portrete”.
Marți este proba obligatorie a profilului.
Diana Mitrache