Crãciunul a devenit sãrbãtoare legalã în multe tãri abia în secolul al XIX-lea. Nu au existat brazi împodobiti si colinde dintotdeauna. Pânã la faima actualã de personaj retras în Laponia, care într-o noapte face înconjurul lumii pentru a împãrti daruri, Mos Crãciun a parcurs un drum lung.
Reprezentãrile lui Mos Crãciun s-au schimbat de-a lungul vremii, astfel cã între imaginea acestuia în vechea culturã popularã – de frate mai bogat si mai inimos al lui Mos Ajun – si imaginea contemporanã – de personaj iubit de copii – existã mari diferente.
Traditiile contemporane despre „sfântul” Crãciun, despre Mosul „darnic si bun”, „încãrcat cu daruri multe” sunt printre putinele influente livresti pãtrunse în cultura
popularã de la vest la est si de la oras la sat.
Mai mult de un mileniu, crestinii au sãrbãtorit Anul Nou în ziua de Crãciun (25 decembrie) în imediata apropiere a Solstitiului de iarnã: la Roma pânã în secolul al XIII-lea, în Franta pânã în anul 1564, în Rusia pânã în vremea tarului Petru cel Mare, în Tãrile Române pânã la sfârsitul
secolului al XIX-lea.
La români amintirea acelor vremuri este încã proaspãtã, de vreme ce în unele sate bãnãtene si transilvãnene ziua de 1 ianuarie se numeste Crãciunul Mic, nu Anul Nou. În spatiul sud-est european, Crãciunul a fost o sãrbãtoare solstitialã, când oamenii celebrau divinitatea solarã.
Termenul de „mos” indicã vârsta zeului adorat, care trebuie sã moarã si sã renascã împreunã cu timpul calendaristic. Peste sãrbãtoarea autohtonã a Crãciunului s-au suprapus Saturnaliile romane (la începutul mileniului 1 î.H. zeul Saturn se celebra între 17 si 23 decembrie).
P ovestea lui Mos Crãciun
Din vechime se stie cã Maica Domnului, fiind cuprinsã de durerile nasterii, i-a cerut adãpost lui Mos Ajun. Motivând cã este sãrac, el a refuzat-o, dar i-a îndrumat pasii spre fratele lui mai mic si mai bogat, Mos Crãciun. În unele legende populare si colinde, Mos Ajun apare ca cioban sau baci la turmele fratelui. Cine a fost acest personaj atât de important? În cultura popularã româneascã, Crãciun apare ca personaj cu trãsãturi ambivalente: are puteri miraculoase, ca eroii si zeii din basme, dar are si calitãti tipic umane. Este bãtrân (are o barbã lungã) si bogat (de vreme ce are turme si dare de mânã), dar face si figurã apocrifã („S-a nãscut înaintea tuturor sfintilor”, fiind „mai mare peste ciobanii din satul în care s-a nãscut Hristos”).
Potrivit lui Ion Ghinoiu, autorul volumului „Zile si mituri. Calendarul tãranului român”, legendele Nasterii ne invitã în peisajul etnografic al unui sat pastoral, unde trãiau Mos Ajun si Mos Crãciun, care avea case mari si multe grajduri. Pe neasteptate, în viata lor apare o femeie necunoscutã care, simtind cã
i-a venit vremea sã nascã, le cere ajutorul. Dacã primul o refuzã, cel de-al doilea îi întinde o mânã. Nestiind însã cã femeia este Maica Domnului, nu o primeste în casã si o trimite sã nascã în grajdul vitelor. Crãciuneasa o ajutã sã nascã, fãrã stirea sotului ei, dar este pedepsitã apoi de el cu tãierea mâinilor din coate. Când Crãciun aflã cã în grajdul sãu s-a nãscut Domnul Iisus, se cãieste si îi cere iertare lui Dumnezeu, devenind „primul crestin”, „Sfântul cel mai bãtrân”, „sotul femeii care a mosit-o pe Maria”. Se spune cã el s-a cãit atât de mult, încât a doua zi si-a împãrtit întreaga avere copiilor sãraci, de unde traditia de a face daruri de Crãciun, mai ales copiilor.
În satele de pe Valea Muresului, Crãciunul este încã legat de anumite credinte
populare care se pãstreazã si în prezent, iar obiceiul de a oferi daruri îsi are originile
într-o legendã pe care numai bãtrânii o mai cunosc.
Crãciunul este singurul cuvânt în limba românã care desemneazã Nasterea Domnului. Legendele spun cã Mos Crãciun era un cioban rãu, care nu a vrut sã o lase pe Maica Domnului sã nascã în staulul sãu.
În satul Harpia, oamenii cred cã dacã primul care intrã în casã de Crãciun este un bãrbat este un semn de bunãstare si sãnãtate pentru anul urmãtor. Pentru a atrage binele asupra caselor lor, oamenii tin masa întinsã toatã noaptea.
Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crãciun care se pãstreazã cel mai bine în toate satele românesti. Pe lângã mesajul mistic, multe obiceiuri practicate în aceastã zi sunt legate de cultul fertilitãtii si de atragerea binelui asupra gospodãriilor.
În unele sate se pãstreazã si un alt obicei: cel mai în vârstã membru al familiei trebuie sã arunce în fata colindãtorilor boabe de grâu si de porumb. Bãtrânii spun cã dacã boabele peste care au trecut colindãtorii vor fi date gãinilor, acestea vor fi spornice la ouat. Ei cred, de asemenea, cã vor avea o recoltã foarte bunã în anul urmãtor dacã vor amesteca sãmânta pe care o vor pune în brazdã cu boabele folosite în ajun la primirea colindãtorilor.
Oliver Cromwell a interzis colindele de Crãciun
Unul dintre cele mai îndrãgite obiceiuri de Crãciun, colindatul, era pe vremuri interzis. Cel care a decis cã muzica este nepotrivitã pentru o zi solemnã cum este Crãciunul a fost Oliver Cromwell, care în secolul al XVII-lea a interzis colindele.
Cel mai vechi cântec crestin de Crãciun este „Jesus refulsit omnium”, compus de St. Hilary din Poitiers, în secolul al IV-lea. Cea mai veche transcriere dupã un colind englezesc este unul scris de Ritson, în 1410.
În 1818, ajutorul de preot austriac Joseph Mohr a fost anuntat cu o zi înaintea Crãciunului cã orga bisericii sale s-a stricat si nu poate fi reparatã la timp pentru slujba de Crãciun. Foarte trist din aceastã pricinã, el s-a apucat sã scrie trei piese care sã poatã fi cântate de cor, acompaniat la chitarã. Una dintre ele era „Silent Night, Holy Night”, care azi este cântatã în peste 180 de limbi de
milioane de persoane.
Spiridusii nu au fost mereu prietenii Mosului
Cândva, spiridusii furau cadourile de sub brad , nu le aduceau. Ideea de spiridusi de Crãciun vine din credinta strãveche cã gnomii pãzeau casa omului de spiritele rele. Spiridusii au fost iubiti su urâti, pentru cã, desi uneori se purtau cu bunãvointã, puteau foarte usor sã se transforme în fiinte rãutãcioase si nesuferite, atunci când nu erau tratati cum se cuvine. Perceptia cea mai rãspânditã era cã ei se purtau precum persoana cu care aveau de a face, fiind fie rãutãciosi, fie drãguti. În Evul Mediu, mai degrabã asteptau daruri decât sã le facã. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea spiridusii au devenit prieteni ai lui Mos Crãciun.
Scriitorii scandinavi, cum ar fi Thile, Toplius sau Rydberg, au combinat cele douã trãsãturi oarecum contradictorii ale personajelor: ei îi prezentau pe spiridusi putin rãutãciosi, dar buni prieteni si ajutoare de nãdejde ale lui Mos Crãciun. Unii spun cã sunt 13 spiridusi, altii sunt convinsi cã este vorba de nouã, altii sase. Dar unde locuiesc?
Cum a furat Grinch Crãciunul
Povestea lui Dr. Seuss cu sigurantã este una dintre cele mai frumoase si cunoscute, rãutãciosul spiridus verde fiind o figurã emblematicã în special în SUA. În Ajunul Crãciunului, Whoville se pregãteste de sãrbãtoare
într-o atmosfera plina de veselie. Singurul care nu participã este Grich care nu suporta sãrbãtoarea Crãciunului.
Izolat de mic de restul oamenilor din cauza urâteniei lui, Grinch trãieste într-o pesterã cu Max, câinele sãu, urând tot ce are legãturã cu oamenii si, implicit, Crãciunul.
Este înspãimântãtor, rãutãcios si urãste Sãrbãtorile de Iarnã, asa cã decide sã fure Crãciunul si toate bucuriile care vine cu acest prilej.
Grinch s-a sãturat de atât de multã fericire, asa cã are de gând sã se costumeze în Mos Crãciun, sã fure cadourile, brazii, decoratiile, bucatele traditionale… sã fure Crãciunul
Povestitorul însã crede cã totul se datora faptului cã Grinch avea inima cu douã marsuri mai mici. El îi ura pe locuitorii orãselului si îi spune lui Max, cãtelul sãu, cã vrea sã împiedice venirea Crãciunului din cauza zgomotului de a doua zi – zgomot pe care îl ura foarte tare. Grinch se gândeste la jucãriile copiilor si la instrumentele care fãceau un zgomot de nesuportat pentru el, dar si la cum vor sãrbãtorii locuitorii din Whoville cu mâncãruri alese si bunãtãti. Dupã aceea vor face lucrul pe care îl urãste cel mai tare: toti se adunã, cu mic cu mare, si în timp ce clopotele bat,
tinându-se de mânã vor începe sã cânte.
Cu cât se gândea mai mult Grinch îsi dorea si mai tare sã împiedice venirea Crãciunului. Când Max nimereste în zãpadã si pare a fi costumat în Mos Crãciun, Grinch-ului îi vine o idee îngrozitoare, dar minunatã pentru el. Asa cã îsi fãcu un costum de Mos Crãciun si îl deghizã pe Max în ren, dupã care îl înhãmã la sania
încãrcatã cu saci goi si plecã spre oras.
Toti locuitorii dormeau linistiti fãrã sã stie cã el se afla acolo când sania ajunse în oras. Grinch urcã în prima casã cu saci goi. Dupã ce coborî pe horn luã mai întâi sosetele si apoi toate decoratiunile de brad si cadourile. Dupã aceea intrã în camera copilasilor si le luã dulciurile si goli si frigiderul. La final luã si bradul. Când încercã sã plece cu bradul, apãru micuta Cindy Lou de doar 2 ani, trezitã din somn de un glob care cãzuse din brad. Ea îl intrebã de ce le ia lucrurile. Grinch îi spuse atunci cã vrea sã repare bradul pentru cã are o luminitã stricatã si o trimise înapoi în camera ei. Nu lãsã nimic de mâncare si apoi plecã si în celelalte case si fãcu la fel.
Când încã toatã lumea dormea Grinch a terminat de luat tot si urcã cu toatã prada în vârful muntelui Crumpit, unde locuia. Astepta acolo sã audã plânsetul celor din oras, dar auzi însã cum locuitorii cântau împreunã. Toti cântau, tinându-se de mânã, chiar dacã nu aveau cadouri. Grinch nu a putut opri Crãciunul sã vinã si se întreba cum de a fost posibil… poate Crãciunul înseamnã ceva mai mult decât cadouri? Si pentru prima data Grinch simti ceva ciudat…. oare ce s-a întâmplat? Când vãzu cã sania cu tot ce furase urma sã cadã în prãpastie acesta alergã sã o opreascã… si o minune se întâmplã: inima lui a crescut cu trei mãsuri si Grinch, plin de iubire, întâmpinã dimineata si minunata sãrbãtoare total schimbat si se întoarse în oras cu tot ce luase. Mai mult, seara tãie chiar el friptura.
Bun venit Crãciunului – care va exista mereu atâta timp cât îl vom întâmpina cu inimile deschise, tinându-ne de mânã!
