Un fost miner din Uricani a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru omor asupra unui membru de familie. Bărbatul avea patima alcoolului și și-a ucis mama în urma unui acces de furie. Femeia în vârstă de 81 de ani locuia într-un sat din zona Novaci, iar în anul 2015 a mai fost bătută crunt de către fiul ei, bărbatul fiind atunci arestat preventiv. În ciuda suferințelor, mama l-a iertat și și-a retras plângerea. ”Pe data de 02.05.2024, inculpatul s-a deplasat, ca de obicei, la locuința mamei sale din județul Gorj, pentru a petrece împreună sărbătorile pascale, locuință la care a rămas până în dimineața zilei de 20.05.2024. (…) Pe data de 18.05.2024, după ce afară s-a făcut lumină, conform declarației date în calitate de suspect, a fost trezit de mama sa, care i-a cerut să se apuce de lucru, iar pentru că aceasta nu a vrut să-l mai lase să mai doarmă, a determinat pe inculpat să o împingă în patul din scânduri, suprafață dură, acolo unde mama sa a căzut pe spate, după care s-a culcat din nou până în jurul orelor 14:00 – 14:30, când a fost din nou trezit de către mama sa. Acest fapt a declanșat inculpatului o stare de furie, declarând că s-a enervat foarte tare, și-a prins de păr pe mama și a trântit-o puternic între paturi, după care, în timp ce mama sa era căzută, a continuat să o lovească repetat cu pumnii în zona capului, a urechii și a corpului. În continuare, inculpatul a prins din nou de păr pe mama sa și a trântit-o în patul de scânduri, acolo unde i-a sucit mâna la spate și a continuat să o lovească repetat cu pumnii. După ce a încetat actele de agresiune, moment la care inculpatul a susținut că mama sa era conștientă, relatând că aceasta mișca și a refuzat ca inculpatul să îi pună apă rece pe zonele lovite, acoperindu-se singură cu o pătură, inculpatul s-a culcat din nou până în jurul orelor 18:00, iar atunci când s-a trezit a constatat că mama sa nu mai mișcă, realizând astfel faptul că a omorât-o. Nu a anunțat autoritățile și nici alte persoane despre comiterea faptei, invocând faptul că era afectat de ceea ce a făcut, stare sub impulsul căreia a pretins că a urmărit chiar să se sinucidă, însă nu a mai avut curajul să finalizeze această intenție”, se arată în dosarul instrumentat de procurorii din Gorj. Două zile mai târziu, hunedoreanul a închis ușa casei, a luat trenul spre Petroșani cu gândul a ajunge acasă, la Uricani. Pe drum s-a răzgândit și a vrut să ajungă la Timișoara pentru a-și vedea fiul pentru ultima dată, că se gândea că va fi prins și închis. În fața anchetatorilor a recunoscut că și-a ucis mama în bătaie și a fost condamnat la 15 ani de închisoare cu executare, dar soluția Tribunalului Gorj nu este definitivă.