V ineri, este ultima zi la care absolvenții de licență se mai pot înscrie la master, la Universitatea din Petroșani. Cea mai nouă specializare este aici cea dedicată Consumului și producției responsabile, iar la acest program de studiu sunt înscriși deja și absolvenți din țări străine.

Vineri va fi ultima zi de înscriere la master și apoi, sâmbătă, masteran­zii susțin interviul. Este nevoie de două probe, pentru că absolvenții pot opta pentru un master care să nu aibă legătură cu studiile de licență pe care le-a finalizat. „Sâmbătă va fi interviul. Admiterea la master constă în două probe: una de interviu și una în care ținem cont de media de la licență. Este un pas important interviul, pentru că pot veni la master, absolvenți care nu au studiat neapărat în domeniul în care vor să urmeeze studiile de master ”, prof univ dr ing Sorin Radu, Rectorul Universității din Petroșani.
Dar, poate cel mai căutat studiu de master este acum cel ce a fost acreditat de consorțiul facultăților de elită europene, din cadrul Eureca Pro. Iar aici sunt și străini înscriși.
„Cel mai nou program de mastre acreditat este cel în limba engleză Consum și producție responsabilă, unde deja am înțeles că vor să vină o serie de licențiați. Avem și câteva înscrieri ale unor studenți străini. E vorba despre 3 algerieni și sperăm să vină și alți studenți, nu doar din universitatea noastră, la acest master, creat în cadrul Erureca pro. La acest master, studenții vor urma cursurile la noi, dar și la altele din Europa, intrate în cadrul acestui consorțiu”, mai spune Rectorul Universității din Petroșani.
Rectorul Universității de la Petroșani susține că este posibil ca, până în toamnă, să acrediteze și masterul pentru Tehnologii de producere a energiei curate. Iar aici intră studii pentru ingineri în domeniul de producere a energiei pe baza vântului, solare și la bateriile pentru mașini electrice.
Diana Mitrache