M ai sunt doar câteva zile și, la Universitatea din Petroșani, numărăm bobocii. Încrierile au loc on-line și la sediul școlii superioare, pentru cei care nu se descurcă, iar rectorul universității ne-a spus acum și câte locuri mai are disponibile.

Încă din august, cei care au dorit să vină ca studenți la Petroșani au avut această posibilitate. Și încă mai au o șansă, așa cum explică rectorul universității. „Avem afișate locurile existente. Sunt 215 locuri bugetate la licență și încă vreo 700 cu taxă. Putem să primim studenți. La master, unde mai avem 6 locuri pentru Contabilitate și unul ce a rămas, prin retragerea studentului, la Management. Până vineri era și înscrierea la doctorat, dar am prelungit-o pentru că foarte mulți se pot înscrie doar în week-end”, a precizat prof univ dr ing Sorin Radu, rectorul Universității din Petroșani. Potrivit paginii oficiale a Universității din Petroșani, înscrierea de aici se desfășoară până în 20 septembrie, la ora 15,00, la studiile de licență.
Studenții se pot înscrie on-line, iar candidații care nu dispun de mijloace tehnice se pot prezenta la sediul facultății dorite, unde pot , beneficia de suport tehnic. În 21 septembrie are loc afişarea rezultatelor (etapa I). Urmeză apoi depunerea contestaţiilor, până în 22 septembrie., iar până în 24 septembrie se cere confirmarea locului ocupat prin concurs.
Diana Mitrache