S untem în ultima săptămână în care elevii de la gimnaziu mai pot opta pentru un liceu militar. Ultima zi de depunere a dosarelor este 25 martie, iar apoi vor urma probele din procesul de admitere. Candidații trebuie să aibă cel mult 16 ani.
Elevii de clasa a VIII-a se pot înscrie pentru admiterea la colegiile militare naționale. Înscrierile se fac până pe 25 martie. Elevii interesaţi se pot adresa biroului informare-recrutare din cadrul centrului
militar de care aparține cu domiciliul, obligatoriu însoţiţi de unul dintre părinţi. După înscriere, elevii trec prin probe eliminatorii care
constau în probe sportive, proba psihologică, fişă medicală. Elevii din Hunedoara susţin aceste probe la Centrul Regional din Alba- Iulia.
Pentru a putea participa la admitere, candidaţii
trebuie să aibă vârsta de cel mult 16 ani împliniţi în acest an.
Absolvenții clasei a VIII-a din serii anterioare, care au participat la procesul de admitere în anii precedenți și au fost înmatriculați într-o unitate de învățământ, în învățământul liceal sau profesional, nu se pot înscrie în vederea participării la procesul de recrutare, selecție și admitere în clasa a IX-a la învățământul liceal militar.
Elevii care trec de probele sportive şi de evaluarea psihologică trebuie să îşi facă apoi fişa medicală. Efectuarea examinării
medicale în unități sanitare ale Ministerului Apărării Naționale se face în perioada 31 ianuarie -22 aprilie. Candidații declarați „Admis” la probele de selecţie şi”Apt” la examinarea medicală întocmesc dosarul de
candidat și participă la
concursul de admitere.
Elevii care sunt declaraţi apţi din punct de vedere medical trec mai departe şi susţin testul de verificare a cunoştinţelor care va fi pe 27 mai. Acest test durează trei ore şi constă în 30 de întrebări, respectiv 10 întrebări de algebră, 10 întrebări de geometrie şi 10 întrebări de limba română. Nota minimă la acest test trebuie să fie 6.
La nivel naţional sunt cinci colegii militare fiecare cu câte 120 de locuri, pentru care elevii pot opta. Acestea sunt: Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”- Breaza, Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”- Alba Iulia, Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”- Câmpulung Moldovenesc, Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu”-Craiova şi Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” – Constanța.
Diana Mitrache