Ștefan Robert (32 de ani) a fost condamnat la 21 de ani de închisoare pentru omor, furt și acces ilegal la un sistem informatic. Judecătorii Tribunalului Hunedoara i-au schimbat acuzația din omor calificat în omor, lucru care i-a adus criminalului o pedeapsă mai blândă. Criminalul ar putea ieși din pușcărie, dacă sentința va rămâne definitivă, înainte de împlinirea celor 21 de ani, mai ales că și perioada în care a fost arestat preventiv i se va scădea din pedeapsă.
Încă de anul trecut procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au susținut că bărbatul și-a planificat totul. ”Pe fondul deteriorării iremediabile a relaţiei de iubire şi a geloziei puternice a luat rezoluţiainfracţională de a ucide pe victimă. (…) A reflectat la modul, locul şi momentul uciderii (inclusiv la versiunea care va fi învederată anchetatorilor după ce va comite crima, care să-i confere o încadrare juridică mai favorabilă), a procurat un şnur textil, a creat aparenţa că ar fi fost puternic sub influenţa băuturilor alcoolice consumate în noaptea de 08/09.12.2023, iar în dimineaţa de 09.12.2023, după ce a efectuat o scurtă observaţie din proximitatea locului comiterii faptei, a intrat în cabinetul veterinar al victimei, a pândit momentul prielnic şi a trecut în spatele victimei, a scos şnurul din buzunarul gecii cu care era îmbrăcat şi a sugrumat victima, determinând asfixia mecanică şimoartea acesteia. S-a mai reţinut, de asemenea, că, imediat după ce a ucis victima, a luat telefonul acesteia şi un rând de chei cu care a închis cabinetul veterinar, ulterior a accesat telefonul victimei prin deschiderea acestuia folosind parola de acces pe care o cunoştea, a blocat un cont de pe telefonul victimei şi a accesat aplicaţia WAZE”, se arată în anchetă. Criminalul a recunoscut comiterea infracţiunilor, însă a invocat săvârşirea lor în stare de tulburare profundă pe fondul consumului de alcool și substanţe psihotrope.Instanța n-a reținut acuzația de omor calificat, infracțiune pedepsită chiar și cu detențiune pe viață. Robert Ștefan a fost judecat pentru omor și condamnat la finele săptămânii, dar soluția nu este definitivă.
foto ilustrativă