Nedeia din Parâng, de ”La Troitã”, care avea loc de Sfânta Maria Mare, a fost întreruptã timp de 70 de ani fiind interzisã de comunisti. A fost reînviatã în 2006 de Asociatia Petro Aqua Petrosani, sustinutã de liberali, prin implicarea activã a lui Daniel Surulescu, membru al Asociatiei. Un momârlan în vârstã a plâns la reînnodarea traditiei… Acum vor plânge cã traditia a fost ucisã din nou prin neimplicarea celor care au preluat organizarea. Probabil vor plânge si liberalii…
Cu circa 70 de ani în urmã, lângã Cãsuta din Povesti, din Parâng exista o piatrã/piedestal pe care era amplasatã o cruce. Imre Szuhanek, presedintele Asociatiei Petro Aqua Petrosani, povesteste cã încã de pe vremea când era copil exista acea cruce, aproape putrezitã, si stia cã acolo se adunau oamenii locului de dincolo si de dincoace de munte, la nedeia Sfintei Marii. Toatã lumea cunostea locul dupã denumirea ”La Troitã”.
Dar cum perioada comunistã nu agrea astfel de manifestãri, dedicate sau cu ocazia unei sãrbãtori religioase, în acest caz una dintre cele mai însemnate – Sfânta Maria Mare, Adormirea Maicii Domnului – manifestarea a fost interzisã, iar troita lãsatã în paraginã vreo 60 de ani. În anul 2006, Daniel Surulescu, fostul director al Companiei Nationale a Huilei, membru al Asociatiei Petro Aqua si membru PNL a povestit colegilor ecologisti întâmplãri de pe vremea când tatãl sãu vorbea despre Troita din Parâng, despre importanta unei traditii care înfrumuseta viata si unea oameni, despre credintã si înãltare spiritualã.
Petro Aqua, liberalii si lacrima momârlanului
Asa s-a nãscut ideea reînvierii… Terenul a fost concesionat de Petro Aqua, 6 mp, de la Primãria Petrosani, troita a fost comandatã de Daniel Surulescu mesterilor din Maramures si a fost montatã cu ajutorul Salvamont Petrosani, la pilonul 17 al telescaunului din Parâng, povesteste vicepresedintele Asociatiei Petro Aqua, Ovidiu Rizopol. Primele trei editii au fost organizate de Petro Aqua, cu sustinerea amplã a liberalilor, Troita Sfintei Marii a adunat în jurul ei alti si alti oameni, dar numele PNL-ului a fost asociat cu aceastã manifestare, fiind cunoscutã ca nedeie liberalã datoritã implicãrii membrilor acestuia care au luat legãtura cu toti liderii momârlanilor de dincoace si de dincolo de munte, dispre Petrila, cu pãrintele Jura si cu alti oameni iubitori de traditie, iar rezultatele au fost remarcabile. S-au alãturat cabanierii din Parâng constituiti în Asociatia Mândra, apoi s-au alãturat si edilii Petrosaniului, Primãria Petrosani sprijinind manifestarea, bucuroasã cã Parângul prinde viatã prin asemenea initiative, si an de an Nedeia Troitei a cãpãtat amploare, unind în simtire si traditie Petrila si Petrosaniul, ceea ce nu este lucru putin. Si asta doar prin efortul de mobilizare si organizare. La prima editie, momârlanii nostri, cei care au trãit istoria locului, au plâns la propriu coplesiti de emotie si de amintiri…
Si pentru cã teritoriul din Parâng este casa cabanierilor, Asociatia Mândra a preluat organizarea Nedeii. Mai bine n-o fãcea! Anul acesta multã lume s-a pregãtit sã urce în Parâng de Sfânta Maria Mare, iar momârlanii abia steptau aceastã zi…
Dar anul acesta, organizatorii au omorât traditia, din nou, mai rãu de cum au fãcut-o comunistii. Mãcar ei aveau motive de… doctrinã, erau atei, nu credeau în Dumnezeu, în Isus si Maica Lui… Si fãrã sã se gândeascã la faptul cã Isus nu a avut nici un ban, dar a schimbat o lume, cei de la Asociatia Mândra si-au motivat gestul de a nu organiza anul acesta Nedeia de la Troitã din lipsã de bani.
Atunci când nu-ti pasã de efectul avut în rândul populatiei, când îti faci partidul de râs – presedintele Asociatiei Mândra Parâng, Gabriela Golgotiu, este de facturã liberalã – înseamnã cã nu ai ce cãuta în functii, fie ele si ale unor privati, care implicã viata comunitãtii în care trãiesti pentru cã o dai peste cap, îi omori sperante, bucurii si îi aduci tristete în sfântã zi de sãrbãtoare. Dupã doar 7 ani, o traditie se vrea omorâtã din indolentã sau nestiintã. Se spune cã atunci când nu poti, trebuie sã ceri ajutorul. A fost invocatã printre altele si lipsa unui drum, sau posibilitatea ca telescaunul sã nu functioneze. Întrebãm: la manifestarea care a avut loc pe muntele Tulisa- Uricani, a existat un drum amenajat special, a existat telescaun? NU! Si manifestarea a fost o reusitã! Era suficientã o invitatie, de dat un anunt si câteva telefoane, si totul venea de la sine.
Încrederea neconditionatã – palmã pe obrazul PNL
Întrebati rând pe rând, liderii PNL au spus cã s-au bazat pe Asociatia Mândra Parâng, pentru cã era treaba lor. Presedinta PNL Petrosani, Dorina Nitã, ne-a declarat cã doamna Golgotiu, presedinta respectivei Asociatii, a fost la partid si a dorit sã ia legãtura cu presedintele judetean al PNL, Mircea Ioan Molot, fiind vorba de drumul de acces spre Parâng, dar nu a solicitat alt sprijin. Coordonatorul PNL pe Valea Jiului, Costel Avram, aflat la tratament, a declarat telefonic cã regretã profund cã nu s-a implicat în aceastã actiune si nu a fãcut-o considerând cã nu este de bun simt sã se bage peste colegii care au muncit pânã acum pentru organizarea Nedeii de la Troita Parâng. Acesta a precizat cã pe viitor nu va mai acorda credit total celor care si-au asumat responsabilitãti, în sensul cã va fi vigilent si se va asigura cã fiecare îsi face datoria de OM în primul rând si apoi de liberal. Nici nu mai conteazã motivele, oricât de serioase sau de puerile ar fi acestea… Fapta spune multe! Poate o combate cineva doar cu omenie si implicare…
Ileana Firtulescu