Situl arheologic Sarmizegetusa Regia se închide, pentru două zile. Aici urmează a fi realizate lucrări de tăiere a unor arbori care pun în pericol turiștii, dar și cetatea dacică. Astfel, cetatea dacică Sarmizegetusa Regia va fi închisă în zilele de joi și vineri, în 16 și 17 decembrie.

“Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică Hunedoara, prin Ocolul Silvic Grădiște a hotărât extragerea a patru arbori cu semne evidente de regres fiziologic (putregai la exterior și scorburi) care pot pune în pericol integritatea vizitatorilor monumentului istoric, a personalului de administrare și a colectivului științific de cercetare arheologică din monumentul istoric Grădiștea de Munte – Sarmizegetusa Regia”, a informat Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică (DGAMPT) a județului Hunedoara.
Lucrările de extragere a celor patru arbori vor fi efectuate de către o firmă specializată, în zilele de 16 și 17 decembrie 2021, și vor fi supravegheate de reprezentați ai colectivului Șantierului arheologic „Cetățile dacice din Munții Orăștiei”, ai Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA, Direcția Silvică Hunedoara, prin Ocolul Silvic Grădiște, și ai DGAMPT Hunedoara.
Monika BACIU