U n bărbat dintr-un sat din județul Constanța a fost acuzat de reprezentanții unui hotel din municipiul Deva de distrugere.
Individul s-a cazat la hotel pentru o noapte, dar a decis să-și prelungească șederea după ce ar fi cunoscut o damă de companie. A petrecut cu prostituata o noapte și apoi a spus la recepție că o conduce la Gară, iar el mai stă o noapte cazat. Nu s-a mai întors, iar când angajații au verificat camera au descoperit că era dezastru. ”S-a reţinut că, la data de 13.11.2021, Poliția Deva a fost sesizată de recepționer cu privire la faptul că (n.r. turistul) în timp ce era cazat a distrus televizorul cu care era dotată camera după care a plecat din această locație. (…)Sus-numitul a declarat faptul că pe perioada șederii a fost însoțit de o persoană de sex feminin a cărei identitate nu o cunoaște, iar, la data de 13.11.2021, i-a spus colegei sale care era de serviciu, că o conduce pe acea doamnă la gară după care se va întoarce. A precizat faptul că nu s-a mai întors. Fiind de serviciu, a verificat camera în care a fost cazat și a constatat faptul că ușa era închisă și neasigurată, iar în interior multă dezordine, respectiv televizorul cu ecranul spart, pahare sparte, una dintre prize distruse și una din cele 2 chei care i-au fost înmânate la cazare, lipsea. Suspectul a plătit integral contravaloarea serviciilor de cazare, dar a creat un prejudiciu de I .050 de lei, contravaloarea bunurilor distruse”, se arată în dosar. Bărbatul acuzat de distrugere n-a recunoscut fapta și a dat vina pe dama de companie.
Le-a spus anchetatorilor că femeia s-a înfuriat și a lovit cu palmele în televizorul din camera unde au fost cazați și l-a distrus, motiv pentru care nu este de acord să achite prejudiciul cauzat întrucât nu el a săvârșit fapta. Cum ancheta ar fi durat foarte mult întrucât femeia este plecată din țară, iar costurile cu judecata ar fi prea mari, procurorii au cerut închiderea dosarului. Instanța a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Fotografie cu titlu reprezentativ