An de an în stațiunea montană Straja se cazează din ce în ce mai mulți turiști. Chiar dacă sezonul a pornit puțin mai greu din cauza
faptului că au existat perioade de timp în care nu a nins iar temperaturile nu au permis producerea zăpadei artificial, sezonul pe ansablu a fost unul bun.
Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni spune că pentru el un lucru foarte
important îl constitue
vizibilitatea pe care în acest moment o are atât stațiunea cât și municipiul Lupeni prin turiștii care vin.
”În Straja sezonul a fost unul bun. Cel mai important lucru este că an de an vin tot mai mulți turiști iar aceștia ne fac multă publicitate. Vom avea pentru al doilea an o etapă de raliu în coastă. În acest sezon care a luat sfârșit am reușit să încredințăm prin licitație și domeniul schiabil Straja și am obținut în urma licitației o redevență foarte bună. Mai mult decât atât din luna ianuarie și până acum la sfărșitul sezonului stațiunea a fot aproape plină în toate aceste luni. Mă bucură faptul că în ultima perioadă de timp nu doar stațiunea este la capacitate maximă ci se mișcă foarte bine lucrurile și în oraș. Sunt foarte multe locuințe care se pot închiria și acest lucru mă bucură”, a declarat
Lucian Resmeriță primarul municipiului Lupeni.
Din sezonul 2022-2023 domeniul schiabișl Straja are și un administrator privat care a câștigat licictația. Acesta declara la acea dată că v-a face tot ceea ce este necesar pentru ca turiștii să fie mulțumiți de Straja.
Monika BACIU