S e lucrează și se fac progrese pe lotul din Autostrada A1, în zona tunelurilor. Sunt două astfel de tuneluri, fiecare de peste 2 km lungime, iar antreprenorul a început decopertarea și drenarea apelor.

Pe ”lotul cu tuneluri” (Margina – Holdea) de pe autostrada #A1 Lugoj – Deva, lotul 2, se lucrează la decopertarea terenului și la drenarea apelor din zonă, urmând ca
antreprenorul să aducă și alte utilaje pentru a
efectua restul lucrărilor pregătitoare. Este anunțul drumarilor, care arată că, până acum, s-a decopertat până la km 51 al
proiectului, mai precis, până înainte de intrarea în primul tunel care se va construi pe acest sector. Lungimea celor două tuneluri din proiect va fi de aproximativ 2,13 km.
Contractul pentru construcția lotului 2 (secțiunile E și D) al Autostrăzii Lugoj-Deva, semnat anul trecut în luna octombrie, are ca termen de finalizare 45 de luni.
Perioada de proiectare, în care trebuie executate inclusiv geoforaje, are alocate 11 luni, iar faza de execuție 34 de luni.
În acest an s-au făcut și forajele pe acest lot.
Asocierea de
constructori are la dispoziție 1,83 miliarde de lei (fără TVA),
fonduri din PNRR,
pentru construcția acestei secțiuni.
Licitația a fost adjudecată de o
asociere de firme româno-bosniace.
Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat, în toamna trecută, contractul. Conform condițiilor din acordul de mediu a fost prevăzută realizarea a două tuneluri în cadrul Secțiunii E, în contextul evitării problemelor de stabilitate și a impactului negativ cu implicații majore asupra mediului.
Lungimea celor
două tuneluri va fi de aproximativ 2,13 km. Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație cu platformă de 11,25 m.
Diana Mitrache