Un tânăr hunedorean va participa la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics din Kazan. Este vorba de Tudor Cristian Nicolau, care anul acesta a fost desemnat să reprezinte județul Hunedoara și România la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics din Kazan, Rusia, din ianuarie 2022.

Tudor Cristian Nicolau este unul dintre cei 24 de sportivi Special Olympics România care vor concura în proba de schi alpin (nivel intermediar) de la această competiție.
Tudor are 17 ani și locuiește în Vulcan. Acesta este elev la Colegiul Economic Hermes din Petroșani. Tudor a participat la taberele de pregătire din Parâng (2019-2020-2021) și Păltiniș (2020).
Îi plac foarte mult drumețiile și este foarte priceput la kendama. Tudor este, de asemenea, Sportiv Lider, iar în această calitate, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Naționale de la Deva, 2019, Tudor a rostit discursul din partea sportivilor.
Există, însă, o problemă. Tudor are nevoie de ajutor financiar pentru a putea reprezenta România la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics din Kazan. Cei de la Special Olimpics au demarat o campanie de strângere de fonduri.
Donațiile se pot face urmând linkul următor: https://specialolympics.ro/implica-te/doneaza/