L icitația pentru lotul de autostradă cu o lungime de aproape
10 kilometri, din care 2 kilometri de tuneluri, are finanțarea asigurată prin PNRR. Finanțatorii, însă, au pus condiția finalizării lucrărilor până la sfârșitul anului 2026. Valoarea
proiectului era estimată la 2,5 miliarde de lei și licitația a fost adjudecată la
1,8 miliarde de lei. Termenul de execuție este de 45 de luni și pe acest drum vor fi construite acele tuneluri destinate animalelor.

Licitația a fost adjudecată de o asociere de firme româno-bosniacă.
„După semnarea contractului, asocierea va avea la dispoziție 11 luni pentru proiectare și 34 de luni pentru execuția propriu zisă a secțiunilor E și D ale lotului 2 din această autostradă. Suma de 1,82 miliarde de lei (fără TVA), asigurată prin PNRR, va fi folosită inclusiv pentru construcția a doua tuneluri forate cu o lungime totală de 2,13 km (faimoasele “tuneluri pentru urși”). În cazul în care nu vor fi contestații, în 10 zile pot fi demarate procedurile pentru semnarea
contractului”, a anunțat Ministrul Transporturilor.
Inițial, la licitație s-au înscris:
1. Asocierea S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. SA & PE CONSTRUCT S.R.L. – EURO-ASFALT d.o.o, care au câștigat licitația.
2. AKTOR SOCIETATE TEHNICA ANONIMA (AKTOR S.A.)
3. Kolin Insaat Turizm Sanayi ve Ticaret A.S.
4. Asocierea MAKYOL Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.S – Yapı Merkezi İnşaat ve Sanayi A.Ş.
5. MAPA INSAAT VE TICARET ANONIM SIRKETI
6. Cengiz Insaat Sanayi ve Ticaret A.S.
Conform condițiilor din Acordului de mediu a fost prevăzută realizarea a două tuneluri în cadrul Secțiunii E2 în contexul evitării problemelor de stabilitate și a impactului negativ cu implicații majore asupra mediului.
Lungimea celor două tuneluri va fi de
aproximativ 2,13 km. Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație cu platforma de 11,25 m.
Despre nevoia tunelurilor se știa încă din 2013, la un an după ce toate loturile fuseseră deja contractate, iar din 2015 drumarii au tot promis o licitație pentru construirea lor.
Diana Mitrache