Angajatii unitãtilor medicale din localitãtile Vãii Jiului care sunt afiliati la Sindicatul Sanitas, au fost ieri-luni în grevã japonezã. Oamenii spun cã este doar un avertisment pentru o grevã generalã în luna noiembrie dacã revendicãrile lor nu vor fi solutionate.
Acestia au apelat la greva japonezã pentru a atrage atentia asupra neajunsurilor din sistemul sanitar. La Spitalul de Urgentã din Petrosani, medicul si directorul medical Nicolae Ciugulea, s-a alãturat cadrelor medicale care au purtat tricolorul în piept.
“În primul rând sunt medic si dupã aceea sunt director medical. Problemele sunt generale nu sunt numai la nivelul asistentilor si al unora dintre colegii notrsii. Problemele sunt generale. În primul rând luptãm pentru conditii mai bune în spitale, salariile asa cum sunt si la rezidenti, asistente ca sã putem sã existãm ar trebui sã facem o inginerie bãneascã cu gãrzile la colegi, la asistente sã le plãtim sâmbetele si duminicile, ca sã putem tine spitalul în functie. Problema este datoritã faptului cã fondurile sunt putine, nu ne ajung banii pentru ca sã fie o calitate a actului medical, medicamente, materiale sanitare si cu toate cã suntem la limitã cu personalul cadru si sanitar noi nu putem sã facem nicio angajare datoritã bugetului care este mic. Cu toate acestea ne facem datoria în continuare, majoritatea cazurilor care vin la urgentã sunt cazuri sociale, nu au asigurãri, este o urgentã, dar sunt consumatori mari de materiale si trebuie sã îi ajutãm nu avem altã solutie”, a spus directorul medical Nicolae Ciugulea.
Neajunsuri sunt multe în sistemul medical. Pacientii sunt nevoiti sã închi cumpere medicamete sau chiar si simplele pansamente atunci când sunt internati. Care este situatia la spitalul din Petrosani…
“La noi în spital nu a fost asa ceva. Singurele exceptii sunt atunci când sunt medicamente speciale au nevoie si solicitã sã cumpere asa ceva. Restul, strictul necesar este, nu am fãcut rabat de la asa ceva”, a mai spus sursa citatã. Cadrele medicale sperã ca în urma acestor miscãri de protest sã se gãseascã solutii pentru finantarea corepunzãtoare a sistemului medical aflat în momentul de fatã în comã. “Am vazut discutii mai multe, dar ar fi normal sã se poatã rezolva. Peste tot se spune cã nu sunt fonduri. Se încearcã sã se gãseascã surse pentru noi venituri, noile asigurãri de viatã particulare, s-ar putea pânã la urmã sã se rezolve, dar este de duratã procesul”, a mai spus Nicolae Ciugulea. Si la Vulcan circa 160 de angajati ai spitalului municipal au participat la grevã. Angajatii din sistemul sanitar cer prin liderii lor ca bugetul alocat Sãnãtãtii în anul 2014 sã fie mai mare, adicã 6 la sutã din PIB, sã fie elaboratã o Lege a Salarizãrii specifice sectorului sanitar, dar si salarii crescute de la 1 ianuarie 2014. Totodatã în perioada pânã în 23 octombrie a.c., printr-o colaborare cu European Federation of Public Service Unions — E.P.S.U. (Federatia Europeanã a Sindicatelor din Serviciile Publice), în spitalele publice
se vor face fotografii cu grupuri de salariati din Sanitas tinând în mânã afise cu sloganurile EPSU: «Nu austeritãtii!» ori «Jos mâinile de pe drepturile negociate!» , iar fotografiile vor fi trimise atât Guvernului, cât si Comisiei Europene.
Monika BACIU
Maximilian Gânju