Un tren încărcat cu 100 de tone de huilă s-a răsturnat pe linia industrială din spatele primăriei Petrila, pe un drum circulat. Incidentul a avut loc la miezul nopții de marți spre miercuri și cei doi oameni, care se aflau în locomotiva de mici dimensiuni, au reușit să sară în ultimul moment. Conducerea CEH spune că a fost mâzgă pe calea ferată.
Trenul cu huilă venea de la mina Lonea, spre Petrila, și avea o încărcătură de 100 de tone de huilă, în 5 vagoane. Patru dintre acestea au sărit de pe linia de cale ferată, împreună cu locomotiva de mai mici dimensiuni, care a deraiat, imediat la intrarea într-o zonă dreaptă, dar după o curbă ce a fost coborâtă în viteză, cel mai probabil. Conducerea CEH a demarat o anchetă.
„Ne bucurăm că nu avem victime. Luni seară s-a întâmplat acest incident și sperăm ca rezultatele anchetei să ne deslușească și pe noi. Cărbunele se recuperează și se transportă înapoi la mina Lonea”, a spus Samuel Dioane, director Divizia Minieră a CEH.
Directorul general al CEH, Samuel Dioane era la fața locului și dirija încărcarea huilei în camioane. Toată cantitatea va rămâne la mină, până ce va fi degajată linia de cale ferată, pentru ca aceasta să ajungă spre Petrila și de acolo spre termocentrala Mintia.
„Urmează să facem revizia la toată garnitura de tren și să vedem și locomotiva cât este de avariată . Cinci vagoane, plus locomotiva au fost la momentul deraierii. Patru dintre ele sunt răsturnate. Avem o locomotovă de rezervă. Azi (n.r. marți) i se va face o revizie și urmează să intre și vagoanele în revizie. Azi nu vom transporta. Dar de miercuri sperăm să reușim să reluăm transportul”, mai spune Samuel Dioane.
Din primele date reiese că garnitura de tren cu cele cinci vagoane traversa o zonă în care calea îngustă face o curbă și intră apoi în linie dreaptă. Nu este exclusă nici varianta vitezei mărite, dar nici faptul că linia putea fi acoperită cu un strat de gheață. Directorul spune că nu a văzut să fie probleme la calea de rulare.
„Nu sunt probleme pe calea feartă. Probabil că era înghețată. Mâzgă pe linie. Asta bănuim”, a mai precizat directorul Diviziei Miniere. Incindentul este unul destul de grav, mai ales că e în momentul în care s-a răsturnat trenul pe carosabil, acolo fiind șoseaua de centură a orașului Petrila, putea fi o mașină, ori vreun om, strada fiind una circulată. Ancheta o fac cei de la Complexul Energetic Hunedoara, iar cei doi, mecaniculși ajutorul de mecanic de pe locomotivă, au fost audiați în cursul zilei de marți.
Diana Mitrache