Un proiect de aproape 5 milioane de euro a fost lansat, la începutul acestei săptămâni, la Universitatea din Petroșani. Se adresează studenților ori doctoranzilor de aici, iar din acești bani vor fi achizitionate inclusiv dotările necesare în laboratoarele în care acești oameni lucrează.

„În parteneriat cu Institutul de Economie Mondială, de pe lângă Academia Română, am reușit să câștigăm un proiect de 4,8 milioane de euro, un proiect ce este destinat, în special, studenților de la toate ciclurile de învățământ. Cei de la Institutul de Economie Mondială vin, în special, cu doctoranzi, pentru că ei au activități care cuprind studii doctorale și post-doctorale. Aici sunt cuprinși 26 de doctoranzi. Iar apoi 260 de studenți vor fi prinși și vor fi încurajați și perfecționați în domeniul dezvoltării IT. Unii vor fi obișnuiți în ideea de antreprenoriat, tocmai pentru a-și crea singuri propriile lor afaceri și toți 260 vor face practica în parteneriat cu 26 de intreprinderi, deja antamate, care s-au angajat să și angajeze studenții după absolvire”, spune profesorul universitar dr ing Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani.
Proiectul este denumit TRAining avansat pentru TRAnziție VERde și dezvoltare SUStenabilă, adică TRAVERSUS și are în vedere și dotările necesare pentru implementarea activităților în care lucrează studenții. Desigur, la final, este urmărită angajarea acestora în mediul economic.

Diana Mitrache