Halda de la Lupeni este locul de unde se câstigã o pâine în fiecare zi fãrã teama cã vin mascatii peste tine. Munca este istovitoare pentru a aduna si sorta un sac de cãrbune însã cum nu ai încotro, trebuie sã o faci. Unii îsi duc traiul din contrabanda cu tigãri, iar altii din furturi de fier sau cãrbune.
Mai sunt si cei care se tem de puscãrie, de lege si ar munci pentru pâinea zilnicã. Nu au unde, asa cã solutia lor este sã sape cât e ziua de lungã prin haldele de steril. „Suntem mai multi care sãpãm dupã cãrbune. Plecãm de dimineatã de la sase de acasã si pânã la amiazã adunãm câte doi saci de cãciulã. Este doar cãrbune fãrã piatrã, fãrã mizerii. Îl alegem cu mâna pentru cã nu-l primeste nimeni. Sacii îi vindem la oamenii care stau la case si fac foc. Primesti cât sã cumperi ceva de-ale gurii, nu te îmbogãtesti dar esti linistit cã nu te aleargã politistii. Pe nimeni nu intereseazã ce faci dacã nu furi din vagoane sau nu intri în curtea minei”, ne spune bãrbatul.
Un sac de cãrbune, de multe ori, le pune viata în pericol „cãrbunarilor”. Oamenii îsi sapã singuri groapa. „Sãpãm si pânã la doi metri, poate si mai bine. Acolo este cãrbune bun. De multe ori au cãzut malurile peste noi”, mai spune bãrbatul. Un alt cãrbunar are deja vechime de când îsi câstigã pâinea de pe urma huilei. „Vara la pãdure si la munte dupã afine si ce se mai gãseste si iarna la cãrbune. Nu putem muri de foame dar nici nu furãm”, spune omul. Anul acesta este la mare cãutare cãrbunele, iar un sac se vinde cu 10-15 lei în functie de calitate. Chiar dacã pretul e mare, cei care sapã dupã huilã si au cea mai istovitoare muncã se aleg cu jumãtate din sumã, restul fiind încasat de intermediari.
Maximilian Gânju
