Magistratii Tribunalului Hunedoara au admis, ieri, cererea privind propunerea de arestare preventiva formulata de D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Hunedoara si a dispus arestarea preventiva pe o durata de 29 de zile pentru una dintre traficantele de droguri retinuta, luni, intr-o benzinarie din Petrosani.
Femeia este cercetata pentru infractiuni prevazute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri. „Intrucat inculpata a declarat recurs impotriva hotararii Tribunalului Hunedoara, dosarul va fi transmis Curtii de Apel Alba Iulia in vederea solutionarii acestuia”, a declarat Ildiko Glaman, purtator de cuvant al Tribunalului Hunedoara.
Cercetarile in acest dosar sunt efectuate de politistii Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Hunedoara, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Hunedoara, iar cauza penala vizeaza activitatea infractionala de trafic de droguri de risc. In acest dosar, spun politistii, sunt cercetate doua persoane, sot si sotie, ambii din municipiul Lupeni.
„Din datele existente la dosarul cauzei a rezultat faptul ca cei doi au introdus in tara, la sfarsitul anului 2011, mai multe sute de grame de hasis, pe care l-au comercializat pe raza municipiilor Petrosani si Lupeni. In cursul lunii ianuarie 2012, acestia au parasit tara cu destinatia Italia, cu intentia de a efectua un nou transport de hasis destinat consumatorilor din Valea Jiului”, a declarat Bogdan Nitu, purtator de cuvant al IPJ Hunedoara. Luni dupa-amiaza, ofiterii S.C.C.O. Hunedoara au organizat o actiune in zona unei statii de carburanti din municipiul Petrosani, actiune in urma careia s-a reusit prinderea in flagrant atat a femeii considerata a fi capul gruparii, dar si a surorii acesteia, chiar in timp ce incercau sa vanda 0,5 kilograme hasis, contra sumei de 4.300 euro.
„In urma cercetarilor efectuate s-a stabilit faptul ca la data de 19.02.2012 femeia s-a intors in tara avand asupra ei cantitatea de 0,5 kilograme hasis, cu intentia de a o vinde si a se intoarce rapid in Italia, unde o asteapta sotul ei. In urma probatoriului administrat, procurorul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Hunedoara a dispus retinerea pe o perioada de 24 de ore a lui H.C.A. urmand ca in data de 21.02.2012, sa fie sesizat Tribunalul Hunedoara cu propunerea de arestare preventiva fata de femeie si in lipsa fata de sotul acesteia, H.P., in sarcina celor doi retinandu-se savarsirea infractiunilor de trafic de droguri de risc si introducerea in tara de droguri de risc. Activitatile de mai sus au fost efectuate cu sprijinul Serviciilor de Operatiuni Speciale Alba-Iulia si Timis”, a mai spus Nitu.
Carmen Cosman