Un tren de marfă cu 22 de vagoane a deraiat în județul Hunedoara între stațiile Crivadia și Pui și traficul este total întrerupt. Mai multe trenuri de călători nu pot trece, iar pasagerii sunt acum transbordați între Crivadia și Pui.
Potrivit Centrului Infotrafic, incidentul s-a produs joi, în jurul orei 17,35.
Pentru că a doua linie este nefuncțională, din cauza furturilor de pe calea ferată, nu poate fi adusă o macara care să repună osia sărită de pe șine.
Circulația feroviară este întreruptă pe secția de cale ferată 202, la kilometrul feroviar 55, între stațiile CF Baru Mare – Crivadia, județul Hunedoara, fiind afectate mai multe trenuri. Ioan Aonofriesei, șeful stației CFR Călători de la Petroșani, spune că trenul Simeria – Petroșani este oprit în stația Pui, de unde călătorii au fost trasbordați cu autobuze închiriate, în timp ce trenul 1823 București – Simeria a ajuns în Petroșani, după ce a dus călătorii până la stația Merișor, de unde au fost preluați de autobuze.
Nu se știe cât va dura repunerea garniturii de marfă ce aparține unui operator privat pe șine, însă, la ora 0,40, prin acest loc ar urma să treacă și trenul Arad – București.
Nu este primul incident de acest fel, iar pe acest traseu de cale ferată sunt frecvente accidentele feroviare.
Diana Mitrache