Îl stim de la concursurile ce l-au purtat pe toate culmile adevãrate ale lumii, din Europa, în Asia, dar acum ne vorbeste despre locul la care tine cel mai mult: Parângul.
Toma Coconea, cel care a fost numit si soimul din Parâng, ne spune cã acum, vara, când totul este limpede si, mai ales dupã vreo ploaie, care limpezeste atmosfera, se vede toatã România. Si nu numai din parapanta sa, ci chiar de pe culme, de la cei 2.519 m –  altitudinea celui de al patrulea vârf, ca înãltime din România. Si asta îl face sã creadã cã turistii vor alege si vara muntele nostru.
„Eu cred cã turismul de varã va fi poate mai bine dezvoltat, decât cel de iarnã, în scurt timp. Va fi o concurentã pozitivã. Sunt 25 de lacuri glaciare si avem aici, în Parâng, cel mai adânc lac glaciar, Lacul Gâlcescu. Din Parângul Mare se poate vedea, cu ochiul liber, dupã ce plouã, toatã România. Te uiti în partea centralã, vezi Fãgãrasul, la sud, vezi Dunãrea, pânã la granitã. Si sã nu uitãm traseele de la Mija si din Parângul Mic”, spune Toma Coconea, parapantistul care este veteranul întrecerii de andurantã Red Bull X Alps.
Si, sigur, cã Toma ne invitã la un zbor cu parapanta sa. Asta ca sã vedem cât mai bine lumea, de sus, întocmai pãsãrilor.
„Dacã urci aici, nu ai cum sã nu vezi, mãcar o searã, un apus frumos si apoi sã pleci pe traseele spre Parângul Mare”,  mai spune Toma Coconea, care afirmã cã acum si drumul  spre munte este  practicabil si a prins contur, odatã ce se lucreazã de zor la el.
Asadar, dacã vreti sã vedeti România de sus, Parângul vã asteaptã cu cei peste 2.500 de metri ai lui.
Diana Mitrache