„Via Transilvanica este identitatea, care ne oferã sansa sã ne cunoastem mai bine istoria si astfel sã ne întelegem mai bine pe noi – ca natie”.
Asa au gândit cei care au initiat proiectul, prin Tãsuleasa Social, care colindã tara pe potecile ei, descoperind si marcând cu borne kilometrice traseele cu însemnãtate, din România. Pentru cã are dese colaborãri cu Tiberiu Useriu, de la Tãsuleasa Social, Toma Coconea pune si el umãrul la acest proiect extraordinar.
„Sunt ambasador la Via Transilvanica. Pe 29 august punem borna cu km 130. Anul acesta se vor face 130 de km de drum si o sã fie unul dintre cele mai mari proiecte din România – 1000 de km de traseu, care este salutat de Forumul International. Vom avea si un site  international ce ne va ajuta sã descoperim România, pe traseele noastre”, a spus  Toma Coconea.
Traseul national care ca punct de plecare Drobeta Turnu Severin, de la Podul lui Apolodor din Damasc, va trece prin muntii   Cernei, prin cetatea Ulpia Traiana Sarmisegetusa, de la Orãstie, Terra Saxonia, de la Copsa Micã – Deia, Terra Sicluorum, de la Deia la Sovata, prin Cãlimani, spre Bucovina, prin Pasul Tihuta spre Putna. Sunt 950 de km, pe teritoriul a 10 judete, printre care si Hunedoara.
Diana Mitrache