Tineri euforici, dansează și zbiară, fără ca cineva să îi oprească, pe o clădire aflată fix în centrul municipiului Petroșani. Aceasta aparține Ministerului Educației, însă, ce se întâmplă acum, acolo, este de alt domeniu și nimeni nu pare să facă ceva. Asta, în timp ce, petrecerea de pe acoperiș putea fi auzită chiar din sediul poliției. Imaginile parvenite la sediul redacției ne arată mai mulți tineri care dansează și se distrează pe acoperișul clădirii dezafectate, care ar fi trebuit să ajungă Casa de Cultură a Studenților. Tinerii nu par a fi la prima lor incursiune pe acoperiș și nici nu par să ia în calcul vreo normă de siguranță, ori de bun simț.
Nimeni, însă, nu i-a întrerupt și nimeni nu a făcut ceva ca aceștia să plece de acolo. Spațiul este deschis oricui, iar cei de la Casa studenților spun că nu e prima dată când se întâmplă așa ceva.
„Sunt inconștienți. Nu este prima dată când știm și auzim că se întâmplă așa ceva. Din păcate, noi nu avem personal care să poată sta permanent de pază la clădirea aflată în construcție. O să facem din nou sesizare la Poliție și să sperăm că ne ajută și jandarmii”, a spus Lavinia Hulea, director Casa de Cultură a Studenților de la Petroșani.
Clădirea cu pricina a ajuns o ruină și, așa cum se vede, un loc în care teribilismul este la el acasă. Construcția clădirii a început în anii comunismului și nimeni nu a mai investit în ea, deși, nu mai departe de recenta campanie electorală, și rectorul Sorin Radu și primarul Tiberiu Iacob Ridzi își disputau proiecte în acest loc.
„Poate ne ajută și primăria. Au fost în repetate rânduri sparte geamurile și noi am înlocuit ferestrele. Au fost apoi iarăși sparte. Noi nu avem cum să o supraveghem. Cred că important ar fi să răspundă solicitării noastre și, de ce nu, noi sperăm să fie preluată această clădire”, a conchis Lavinia Hulea, director Casa de Cultură a Studenților de la Petroșani.
Administrația Universității a spus că va cere o mai atentă supraveghere a clădirii și, totodată, propune îngrădirea acesteia, așa încât să nu mai poată fi facilitat accesul în interior.
Diana Mitrache
Sursa foto Facebook