Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani, a participat alãturi de primarii marilor orase la întrevederea cu Viorica Dãncilã.
Banii care nu au fost alocati pe primele trei luni ale acestui an vor fi recuperati la rectificarea bugetarã de luna viitoare. Asta este promisiunea fãcutã de premier.
„Banii pe primele trei luni ale anului vor fi recuperati la rectificarea de lunã viitoare sau când va fi rectificarea bugetarã. Asta este cel mai important aspect si avem si angajamentul doamnei prim-ministru cã vor da un comunicat de presã în acest sens. De asemenea, avem angajamentul doamnei prim-ministru referitor la efectele Ordonantei 114, care a fãcut ca contractele noastre pe partea de investitii sã creascã. A zis cã vor analiza modalitatea de a ne compensa în vreun fel aceastã problemã care se reflecta tot în buget. (…) Atunci când s-a discutat pentru primarii despre (alocarea a – n.r.) 60% din impozitul pe venit, s-a discutat pentru tot anul 2019. Cu toate acestea, una am discutat si nu s-a întâmplat chiar asa, dar, repet, vreau sã îi multumim si pe aceastã cale cã s-au angajat si eu am speranta cã vor respecta de data asta ce s-au angajat, cã vom primi banii înapoi. În discutia cu noi, doamna prim-ministru s-a angajat cã ni se vor da sumele înapoi”, a spus Robert Negoitã, presedintele Asociatiei Municipiilor din România, for din care face parte si municipiul Petrosani.
La rândul sãu, Tiberiu Iacob Ridzi a subliniat cã a participat împreunã cu o delegatie a Asociatiei Municipiilor din România, la o discutie constructivã cu doamna premier Viorica Dãncilã, discutie legatã de rectificarea bugetarã, dar în special rectificarea bugetelor administratiilor locale”.
Edilii s-au plâns cã au intrat în incapacitate de platã, cã nu reusesc sã mai continue investitiile în comunitãtile pe care le reprezintã si cã sunt sufocati de cheltuielile sociale. Edilii au anuntat-o pe Viorica Dãncilã cã în urmãtoarele luni nu vor mai reusi sã acorde ajutoarele sociale.
O altã problemã sesizatã de edili, a fost aceea a banilor care revin comunitãtilor locale din impozitele pe venit si au spus primarii cã desi la negocierile de la începutul anului li s-a promis alocarea cotei de 60% din impozitele plãtite, bugetul a intrat în vigoare ulterior, iar localitãtile au pierdut cotele promise pe primele trei luni ale anului.
Cosmin BACIU