P refectul județului Hunedoara a dat asigurări că, în curând, vor ajunge în școli testele de salivă.

Copiii au revenit în bănci și este nevoie să fie testați, pentru a păstra un ritm constant în clase. Asta, pentru că toată lumea speră să renunțe la sistemul on-line. Testele de salivă pentru elevi și angajați vor fi disponibile din 21 noiembrie în școli, spune Sorin Cîmpeanu, ministrul interimar al Educației, iar prefectul județului Hunedoara a spus că așteaptă doar instrucțiunile de la nivel național, pentru a putea implica personalul în testarea copiilor.
„Vom vedea, procedural, exact cum vom face acele teste prin medicii și asistenții care lucrează în circuitul școlar și, foarte important, este să testăm cât mai mult, ca impactul asupra populației să nu mai fie unul atât de mare”, a spus Călin Petru Marian, prefectul județului Hunedoara. La nivelul județului Hunedoara ar fi nevoie de 46 de cadre medicale pentru cabinetele medicale școlare.
Potrivit unui raport al Ministerului Sănătății, la nivelul județului Hunedoara sunt 16 solicitări pentru posturile de medici, 17 pentru posturile de asistenți medicali, 6 pentru dentiști și 7 pentru asistenți medicali la cabinetele medicale dentare din cadrul unităților de învățământ. Iar aceștia nu există la fiecare școală, așa că prefectul spune că așteaptă Ordinul Ministrului Învățământului, ca să știe cum vor proceda școlile care nu au medici sau asistenți și nici măcar cabinet școlar. „Cum va apărea, vom da o hotărâre a Comitetului pentru Situații de Urgență, ca să pregătim părinții și elevii pentru începerea școlii”, a mai spus prefectul județului.
În primă fază, vor fi distribuite 9 milioane de teste, necesare pentru o săptămână, dar acordurile cadru au fost încheiate pentru 70 de milioane de teste, calculul fiind făcut pentru săptămânile de şcoală rămase până la finalul anului.
Diana Mitrache