”Timpul este extrem de scurt pentru ceea ce dorim noi. Au fost persoane care au spus cã nu e mare scofalã, vã adunati si alegeti. Lucrurile nu stau chiar asa, doar în cazul în care vrei sã te afli în treabã si o faci asa, ca sã fie fãcut. Asa ceva nu se poate pentru cã ne respectãm reciproc si având o oarecare experientã, dupã toti anii acestia de muncã, avem pretentia cã am evoluat ca organizatie”-  a declarat Margareta Burduf, încã presedinta Organizatiei de Femei Social Democrate Petrosani.

Devansate cu un an, alegerile din organizatiile de femei ale PSD din tarã se aflã în plinã desfãsurare. La Petrosani, a mai avut loc încã o devansare, adicã în loc de 8 septembrie, s-a stabilit 23 august. Astfel, femeilor social-democrate din municipiu le-a rãmas o sãptãmânã de pregãtiri de la data comunicãrii acestei schimbãri. La nivel central s-a stabilit ca pânã la 1 septembrie 2013, toate organizatiile din teritoriu trebuie sã aibã presedinti noi sau realesi, pentru ca în luna septembrie sã aibã loc conferintele judetene, dupã care cea nationalã.

5-1Timpul extrem de scurt pentru organizarea conferintei de la Petrosani, le supune pe PSD-iste la un adevãrat  test de vitezã în organizare. ”Timpul este extrem de scurt pentru ceea ce dorim noi. Au fost persoane care au spus cã nu e mare scofalã, vã adunati si alegeti. Lucrurile nu stau chiar asa, doar în cazul în care vrei sã te afli în treabã si o faci asa, ca sã fie fãcut. Asa ceva nu se poate pentru cã ne respectãm reciproc si având o oarecare experientã, dupã toti anii acestia de muncã, avem pretentia cã am evoluat ca organizatie”-  a declarat Margareta Burduf, încã presedinta Ornanizatiei de Femei PSD Petrosani. Pânã luni, o singurã candidaturã se anuntase, cea a presedintei în functie, dar în interiorul partidului s-au mai vehiculat nume de doamne care ar putea deveni contracadidatele Margaretei Burduf. Acestea se pot înscrie în cursã pânã în data de 22 august 2013, ora 19,00.

De ce candideazã pentru un nou mandat economistul Margareta Burduf? Aceasta spune cã mai sunt multe lucruri de fãcut pentru cã se poate si are cu ce si cine.

5-2 ”OFSD Pentrosani s-a dovedit a fi una dintre organizatiile cele mai active din judetul Hunedoara, multe din actiunile nostre fiind cuprinse în portofoliul Organizatiei Judetene. Acest lucru se datoreazã tuturor femeilor social-democrate, care au avut initiative, care au muncit pentru a schimba ceva si a aduce bucurie în viata categoriilor defavorizate, în viata copiilor si pentru a duce printre oameni mesajul social-democratiei. În toate aceste actiuni, colegii Organizatiei PSD Petrosani, ne-au acordat sprijin si ne-au încurajat.

Apoi am crescut mult în valoare ca organizatie, prin calitatea umanã a femeilor noastre si cred cã, personal, am reusit sã valorific aceastã calitate. Si nu sunt vorbe în vânt, pentru cã raportul de activitate cuprinde punctual o largã paletã de actiuni, care aratã aceastã calitate. Este vorba de actiuni sociale remarcabile având în vedere unicitatea lor în Vale, dar mai ales efectul asupra cazurilor de care ne-am ocupat. Apoi, actiunile culturale si educative au fost destule, dar nu suficiente, zic eu. În context politic, de asemenea, nu am stat cu mâinile în sân.

Veti spune cã nu s-au prea vãzut, dar asta nu înseamnã cã nu existã. Aici mai trebuie lucrat, iar în platforma-program, cu care mã prezint în fata colegelor pentru a sti pentru ce îmi dau votul, dacã mi-l dau, am cuprins toate scãpãrile. Este adevãrat, dacã cetãteanul nu stie ce faci, cu ce te ocupi, cum gândesti, dacã îti pasã de el si de lume, degeaba muncesti ca partid. Si apoi menirea unui partid este aceea de a veni în întâmpinarea oamenilor si de a le arãta cine esti dacã vrei sã-ti acorde încrederea.

5-3Si comunitatea noastrã are nevoie si asteaptã organizatii puternice si responsabile. Or, femeile pot face acest lucru, fireste, cu sprijinul colegilor din PSD” – a declarat, energic, Margareta Burduf.

Întrebatã dacã este posibil ca neîntelegerile între ”greii” PSD din judet, respectiv dintre presedinta OFSD Hunedoara, Liliana ?olas si invitati, mai precis presedintele executiv al PSD Hunedoara, Cristian Resmeritã, sau cine-o mai fi, neîntelegeri care au umplut paginile presei din judet, dar si site-urile de socializare, Margareta Burduf a fost clarã, ceea ce denotã cã a luat în calcul o asemenea posibilitate.

”Va exista o ordine de zi a sedintei si un desfãsurãtor al evenimentelor din cadrul conferintei, de la Imn, prezentare de activitate, luãri de cuvânt cu nume si prenume, ceva divertisment pânã se numãrã voturi si pânã la fursecul si sucul de la finalul alegerilor. Deci, totul va fi organizat pas cu pas. Toate acestea vor fi aprobate si realizate în colaborare cu superiorii din partid. Sedinta o voi conduce eu, ca gazdã, la început, apoi întreg procesul va fi preluat de Liliana Tolas, presedinta filialei judetene, pânã la final. Cred cã acolo, la Hunedoara, a fost o doar o neîntelegere”- a precizat Margareta Burduf, candidatul de vineri pentru un nou mandat în fruntea OFSD Petrosani.

Conferinta de alegeri a femeilor social-democrate va avea loc vineri, 23 august, ora 19,00, în sala nouã de la sediul PSD din Petrosani, prin reprezentare de 1 la 4. Adicã, în salã ar trebui sã fie prezente 89 de reprezentante ale femeilor PSD-iste din municipiu.

–––

Femeia face lumea. Ea e suveranã: nimic nu se face decât prin ea si pentru ea. Ori femeia este marea educatoare a bãrbatului; ea îl învatã virtutile încântãtoare, politetea, discretia si acea mândrie care se teme sã nu fie supãrãtoare. Ea aratã câtorva arta de a plãcea, si tuturor arta utilã de a nu displãcea”  – Anatole France

–––

Ileana Firtulescu