D iscuțiile aprinse în spațiul public cu privire la dezmembrarea Termocentralei Mintia, îi fac pe responsabilii de la CEH să pună condiții dure celor ce vor să o cumpere. Asta, pentru că s-a rostoglit ideea că ar fi vândută la preț mic și dată la fier vechi. Însă, administratorii spun că impun condiții clare celor ce sunt interesați să o cumpere.
Termocentrala de la Mintia nu mai funcționează de aproape un an. Nu avea avizele de la mediu și, ca atare, nu putea să mai producă energie, însă, acum se caută vânzarea ei. Sunt destule firme interesate și, mai mult, toate trebuie să o facă funcțională și să vândă apoi energie. Administratorul judiciar are misiunea de a întocmi documentația până la finele lunii martie, la solicitarea ministrului Energiei, care a făcut precizări exacte:
„A precizat clar că nu se taie la fier vechi, se vinde în picioare cu tot ce există în momentul de față și în caietul de sarcini este specificat clar ca investitorul care o cumpără să se oblige să construiască un grup pe gaz de minim 800 MWatti și, mai mult să
prezinte garanții financiare pentru această investiție”, a spus Cristian Roșu,
administrator special al CEH.
Prețul oficial la care se va vinde termocentrala Mintia a fost stabilit la 61 de milioane de euro.
„În momentul de față, avem în scris, atât către Complex, cât și către administratorul judiciar, 11 intenții, de la 11 societăți, atât românești, cât și străine, care doresc să achiziționeze termocentrala Mintia”, a mai adăugat administratorul special de la CEH.
Termocentrala Mintia a fost oprită oficial la începutul lunii februarie în urmă cu un an, când nu a mai fost cărbune, iar ulterior, a fost închisă definitiv.
Termocentrala de la Mintia nu va mai face parte din Complexul Energetic Valea Jiului și se fac demersurile necesare pentru a fi preluată de un alt investitor. Cei care o cumpără sunt nevoiți să investească în retehno-logizarea acestei termocentrale, care, așa cum spun cei de la Complexul Energetic, nu va mai funcționa cu cărbuni din Valea Jiului. De altfel, Complexul Energetic Hunedoara va mai funcționa doar cu termocentrala de la Paroșeni, care și ea va fi nevoită să apeleze la investiții
pentru că doar pe cărbune nu mai poate livra energie.
Diana Mitrache