Un teren de fotbal nou a fost amenajat în Cartierul Viitorului din Lupeni. Mai sunt mici retușuri de făcut, iar acest teren, cu covor sintetic și plase de protecție va fi dat în folosință. Primarul spune că va pune și bănci în apropierea lui, așa încât și copiii și părinții, ori tinerii să poată privi meciurile. „Mai avem câteva detalii de finalizat. Mai punem în exterior n iște iarbă, niște băncuțe. Eu sunt convins că, la un moment dat vor fi activități foarte intense și părinții vor urmări de pe margine viitorii fotbaliști ai Lupeniului. Am promis și aproape am finalizat, iar seara văd aici zeci de copii care vin să se joace aici”, a spus Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
În acest cartier se lucrează acum și la modernizarea și anveloparea liceului, la amenajarea unei baze sportive pentru tineri și copii mici, iar mai multe străzi și trotuare au fost complet reabilitate.
Diana Mitrache