Au strãbãtut mii de km ca sã ajungã la una dintre cele mai tari competitii ce are loc în România, la Straja. Competitia de longboard, un soi de alunecare pe un traseu cu multe curbe si cu pantã mare, a început de luni dimineatã si în Straja nu se mai vorbeste româneste.
Temerarii sunt din toate colturile lumii, iar noi i-am admirat în primele lor curse în care încearcã traseul.
„A doua oarã vin aici si sunt din Bucuresti. Fac chestia asta de 6 ani si mã bucur cã particip aici. Toate evenimentele la care am participat au fost în afara tãrii si mã simt mândrã cã putem si  aici. Recordul meu a fost de 100 de km la orã, dar a fost în Franta si cred cã a fost cel mai reusit eveniment. Pânã jos, aici, simti cã plutesti, esti în altã viatã. Nu o fac decât ca un hobby, dar o fac cu mare plãcere. Da, am cam luat toate urzicile, pomii, când am început sã învãt si asta se vede pe costumul care e tot mai peticit. Dar acum e ok.  E dificil  traseul din Straja, are peste 6 km si pânã jos, dacã nu ai abdomen, nu te mai ridici”, spune Cãtãlina, o participantã din Bucuresti.
Aproape cã ti se taie respiratia când îi vezi cum alunecã cu vitezã, pe drumul cu multe curbe ce îsi schimbã directia, ei fiind în picioare pe acel longboard care coboarã la vale. Sunt tineri pasionati de adrenalinã si care au multe vânãtãi si julituri, pe care si le scund, ca sã arate cã acesta este un sport ce meritã practicat pentru frumusetea lui.
Împãtimitii acestui sport, care se desfãsoarã pe o placã de skate, dar ceva mai lungã, cu roti performante, au echipamente ce le protejeazã capul, coatele, genunchii si gleznele si prind astfel si 180 de km /h , pe un traseu sinuos, cu multe curbe. Anul acesta, doar 10 sunt români, iar restul de pe toate continentele lumii. „Sunt 286 de competitori, din peste 32 de tãri si tara din care au venit cei mai multi anul acesta este Australia. Avem 28 de participanti de acolo.
Noi, românii îi aducem, le place drumul, care este unic, gondola, care urcã gratis si crestem de la an la an”, a spus Mihai Ormenisan, organizatorul competitiei.
Organizatorii au mizat pe o prezentã numeroasã, lucru care s-a si întâmplat si spun cã aici au gãsit oportunitatea de cazare, de exercitiu, iar telegondola ce le-a fost pusã la dispozitie este cel mai important lucru. Fiecare are un longboard, echipament corespunzãtor si mult curaj, iar organizatorii spun cã acesta este special construit pentru a prinde viteze mari.
Competitia se numeste Transylvania Downhill si se desfãsoarã sub sigla DEVAstation  Longboard Crew, între 25 si 29 iunie, la Straja, spectacolul pentru toti privitorii fiind unul exceptional, pentru cã fiecare coboarã la vale, cu vitezã, cu echipamente sofisticate si este multã adrenalinã.
Diana Mitrache