Întruniți în ședința lunii decembrie, consilierii de la Petroșani au votat majorarea taxelor și impozitelor locale. Nu toți, pentru că fost și aleși care nu au girat acest lucru. Asta, deși li s-a spus că dările au crescut doar cu procentul impus de lege.
Vom plăti impozite și taxe mai mari din 2025. Iar consilierii din Petroșani, chiar dacă nu toți, au aprobat proiectul ce vizează creșterea dărilor. Nu fără discuții pe marginea subiectului. „Să venim noi să majorăm acum impozitul pe clădiri și imobile, taxa de salubritate și să creștem taxele pentru tarabele închiriate, cred că impunem și agravăm și mai mult pauperitatea populației. Fapt pentru care eu aș propune, în măsura în care puteți să dovediți că e posibil, să amânăm și să nu creștem aceste impozite, pentru că vor veni multe taxe în 2025, care vor împovăra populația”, a spus Gabriela Iosip, consilier AUR.
„Să știți că nimeni nu își dorește să crească taxele în România. Această creștere de „10,4% este impusă prin lege, deci noi nu avem ce să facem. În toată România, taxele vor crește cu 10,4%”, a argumentat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
„Noi suntem obligați, până la data de 30 aprilie, să indexăm toate sumele fixe în lei și să facem o HCL”, a conchis și Alin Gal, director Direcția Impozite și Taxe Locale Petroșani.
Proiectul de hotărâre, chiar dacă nu a fost votat de toți consilierii, ci doar de 11 dintre ei, a trecut, iar asta înseamnă că taxele vor crește și la Petroșani.

Diana Mitrache