P roducţia de cărbune a scăzut cu 15,2% în primele opt luni din 2023. Statisticile arată că România a consumat mai puțină energie din termocentrale. La fel, importurile de cărbuni s-au redus cu mai bine de jumătate, față de anul trecut.
Potrivit Institutului Național de Statistică, producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele opt luni ale acestui an, peste 1,715 milioane tone echivalent petrol, fiind cu 15,2% mai mică faţă de aceeași perioadă a anului 2022.
Tot până la finalul verii, România a importat cărbuni, cu 55,4% mai puţin faţă de cantitatea importată anul anterior în acelaşi interval.
Potrivit Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, producţia de cărbune a României este în scădere și va scădea anul acesta cu 12,5%, în timp ce importurile se vor diminua cu 40,3%.
În ultima prognoză a echilibrului energetic se arată că, până în anul 2026, dinamica producţiei de cărbuni, cât şi importul vor fi în scădere, pe măsură ce alte capacităţi de producţie de energie vor fi puse în funcţiune.
În prima zi a acestei săptămâni, producția de energie, pe cărbune în România era pe locul IV, fiind devansdată de cea hidro, care se află în top, de cea produsă din hidrocarburi și de cea nucleară.
Diana Mitrache