V ânzarea păsărilor în târguri este interzisă în județul Hunedoara, decizia fiind luată după apariția unor focare de gripă aviară și este valabilă timp de o lună. Pentru prevenirea răspândirii gripei aviare, Centrul Național de Combatere a Bolilor, din cadrul Comitetului Național pentru Situații de urgență, a emis o DECIZIE prin care este suspendată organizarea și desfășurarea comerțului ambulant cu păsări. Măsura este valabilă pentru o perioadă de 30 zile, începând de vineri, 8 mai, în toate localitățile de pe teritoriul României.
„E o decizie a CNSSU, luată de vineri și care se respectă la nivel de țară, indiferent dacă sunt sau nu focare”, a declarat dr. Leontin Laslău, purtător de cuvânt ANSVSA Hunedoara În fapt, Instituția Prefectului de Hunedoara arată că, suspendarea activităților comerciale cu păsări vii, pentru o perioadă de 30 zile, pe întreg teritoriul României este absolut necesară acum. Este vorba inclusiv despre cei care vând pui de o zi, până la păsări adulte, respectiv, pentru toate speciile de păsări comercializate, precum și a oricăror activități de intermediere în vederea comercializării directe către crescătorii de păsări din gospodăriile populației. În acest moment, comercializarea va fi efectuată doar de către fermele comerciale autorizate cu păsări a căror stare de sănătate este atestată. Măsurile s-au impus după ce, în urmă cu câteva zile, într-o exploatație avicolă comercială din localitatea Ungheni, județul Mureș, a fost depistat virusul gripei aviare – subtipul H5N8.
Diana Mitrache