Zilele acestea are loc la Brașov Carpathian Mountain Fair. Este primul și singurul târg internațional pentru resorturile montane din Estul Europei. Târgul se va desfăşura în perioada 9 – 11 iunie, la Cheile Grădiștei Resort (județul Brașov) şi este organizat de Asociației Transportatorilor pe Cablu din România (ATCR), care reuneşte 63 de domenii schiabile din ţară.
Furnizori de servicii și produse își dau întâlnire cu resorturi montane din Europa de Est la Cheile Grădiștei Resort, județul Brașov. Există deja confirmări din partea unor resorturi din Bulgaria, Polonia și Slovacia, pe lângă cele 63 de domenii schiabile ce fac parte din ATCR.
„Piața devine tot mai dinamică, resorturile montane au cunoscut în ultima perioadă un aflux mare de turiști și multe companii care oferă produse și servicii pentru clientul montan nu au reprezentanțe în România, astfel ajungând mai greu la clienții lor, prin urmare am zis să le facilităm această întâlnire, dintre producători și cumpărători”, spune Iancu Șerbănescu, președintele Asociației.
Activitățile de iarnă trebuie să aibă un rol important în turism. Argumentele Asociației au cântărit mult în decizia ministrului Educației de a reintroduce vacanța de iarnă în calendarul școlar. Mai mult decât atât, decizia privind alegerea săptămânii din februarie rămâne la Inspectoratele Școlare. Astfel copiii vor benefica de partii mai putin aglomerate.
Monika BACIU