In Valea Jiului ziua dedicata curateniei generale a naturii s-a urnit si a pornit ceva mai greu la drum.

Dupa cum au precizat responsabilii cu actiunea „Lets Do It Romania” unii dintre factorii de decizie locali nu au prea dorit sa se implice in actiune dar, totusi, curatenia va avea loc. „In cateva localitati in care am solicitat sprijinul primarilor acestia nu au dorit sa semneze niciun contract cu noi. Cel putin pana astazi (NR joi, 10 mai). Altii, insa, au inteles ca este nevoie de implicarea si ajutorul lor. Noi, oricum, cu sau fara sprijin, vom trece sambata la treaba”, a declarat Andrei Miu, coordonatorul proiectului „Lets Do It Romania” in judetul Hunedoara.

In estul Vaii Jiului, zonele vizate pentru a fi ecologizate sunt Defileul Jiului, Groapa Seaca, Jiet si Maleia. Numai pentru locuitorii municipiului Petrosani, interesati de a participa la curatenie, pana in prezent, au fost stransi 1.200 de saci si 300 de perechi de manusi care vor fi puse la dispozitia celor interesati de participarea la acest proiect.

Pana la demararea celei mai ample actiuni de ecologizare din acest an a mai ramas o singura zi. „Lets Do It Romania” reprezinta cel mai ambitios proiect de implicare sociala care isi propune curatirea deseurilor din natura. In anii anteriori voluntarii care au participat la acest proiect, in intreaga tara, au colectat peste un milion de saci cu gunoaie.

Mircea Nistor