V ictima a fost lovită cu putere de tâlhar și lăsată fără 25 de mii de lei, un telefon mobil scump cât și acte, toate bunurile fiind în geanta femeii. Autorul este un recidivist din municipiul Petroșani, identificat repede de polițiști și arestat preventiv. Acesta ar fi acționat la pont, după ce a aflat că victima s-ar fi întors din străinătate. Probele îl incriminează, mai ales că totul a fost surprins de camerele de supraveghere ale unui magazin, astfel că procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani l-au trimis în judecată pentru tâlhărie calificată. Conform anchetatorilor, individul a acționat ziua în amiaza mare, fără teamă că va fi văzut de martori ori că va fi prins. ”A deposedat-o, prin exercitarea de acte de violență, pe persoana vătămată de o poșetă de umăr de culoare neagră pe care aceasta o avea asupra sa și în care se aflau un telefon mobil marca Iphone 11 Pro, actul de identitate și aproximativ echivalentul sumei de 25.000 lei, respectiv 4600 franci elvețieni, 520 dolari și 280 euro, bunuri aparținând persoanei vătămate”, au arătat anchetatorii. Polițiștii din Petroșani s-au autosesizat cu privire la tâlhărie și i-au arătat victimei o serie de portrete ale unor suspecți, iar victima l-a recunoscut pe tâlhar după planșele foto. Suspectul a folosit și telefonul mobil furat, acesta fiind localizat de anchetatori.
Foto arhiva