Tânărul din satul Subcetate a fost cercetat penal pentru lovire și alte violente și tulburarea liniștii și ordinii publice. Acesta, alături de un alt bărbat, a fost implicat într-o bătaie de stradă în Sectorul 2. ”Instanța reține că, din probele administrate în cauză rezultă faptul că, în data de 15.11.2023, în jurul orei 21:30, în timp ce persoanele vătămate (…) se aflau împreună cu martorul, pe fondul unei stări conflictuale preexistente între cele două victime și inculpați, între aceștia s-a declanșat un conflict verbal, grefat pe împrejurarea că inculpații au început să adreseze injurii și să profereze amenințări la adresa acestora. Conflictul a degenerat, sens în care inculpatul a exercitat violențe asupra persoanei vătămate lovind-o în repetate rânduri cu pumnii și cu picioarele. În acest timp, inculpatul (n.r. complicele) a exercitat la rândul său violențe asupra persoanei vătămate. (…) Astfel, actele de violență fizică exercitate de inculpați asupra persoanelor vătămate au condus la tulburarea ordinii și liniștii publice, comportamentul acestora fiind observat de mai mulți trecători, inclusiv de un echipaj de poliție, persoane care au intervenit în vederea aplanării conflictului. În ceea ce privește atitudinea procesuală a inculpaților, instanța reține că aceștia au recunoscut săvârșirea faptelor astfel cum au fost descrise anterior la primul termen de judecată, deși în cursul urmăririi penale aceștia au recunoscut nuanțat modul de comitere al faptelor. Trimiși în judecată, hunedoreanul și complicele său au scăpat de infracțiunea de lovire și alte violențe după ce victimele și-au retras plângerile. Instanța i-a condamnat însă pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Hunedoreanul în vârstă de 23 de ani a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 2 București la pedeapsa amenzii în cuantum de 10.000 de lei, corespunzătoare a 200 de zile-amendă.