Omul a fost bătut şi buzunărit de un tânăr de 20 de ani, din Călan. Judecătorii l-au arestat preventiv pentru 30 de zile. Cum fapta a fost comisă pe perioada stării de urgenţă, individul riscă o pedeapsă majorată.
Potrivit poliţiştilor, bărbatul bătut şi tâlhărit are 70 de ani, din Călan, şi voia să ajungă la cimitirul localităţii. Un tânăr l-a acostat şi fără să stea pe gânduri a tăbărât pe pensionar cu pumnii iar apoi i-a furat cei 120 de lei pe care-i avea la el. ”În urma activităţilor întreprinse, poliţiştii au reuşit identificarea unui tânăr de 20 de ani, din Călan, cu privire la care efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie reclamată de septuagenar. În urma probatoriului administrat în cauză, faţă de tânăr poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii pe o perioadă de 24 ore”, a precizat IPJ Hunedoara. Suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către magistraţii Judecătoriei Hunedoara. Suspectul, Matei Radu Adrian, a contestat măsura arestului preventiv.
Maximilian Gânju