Individul ar fi ucis un marocan iar pe altul l-ar fi rănit grav într-un atac armat ce a avut loc în Spania. Uricăneanul a revenit în ţară în încercarea de a-şi pierde urma.
A acţionat alături de un alt individ pe care-l cunoscuse în puşcărie. Vineri a fost capturat în urma unei acţiuni în forţă a trupelor speciale din cadrul IPJ Hunedoara.
Constantin A. are 39 de ani, din Uricani, a fost condamnat de mai multe ori pentru trafic de droguri, inclusiv în perioada în care în care se afla după gratii. În crima comisă în Spania a avut şi un complice, L. Dumitru în vârstă de 29 de ani, un alt recidivist cu care hunedoreanul s-a cunoscut în penitenciar.
Constantin A. a fost liberat condiţionat în ianuarie 2019, după o condamnare pentru droguri, beneficiind şi de prevederile legii recursului compensatoriu. Cei doi bănuiţi că ar fi comis un omor prin împuşcare şi o tentativă de omor în Marbella, Spania, ar fi comis fapta la data de 15 noiembrie 2019. ”În cursul zilei de vineri, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, în colaborare cu cei ai Poliţiei Oraşului Uricani au depistat, în urma unei acţiuni, un bărbat de 39 de ani, din Uricani, faţă de care, în data de 21. 05. 2020, autorităţile judiciare spaniole au emis un mandat european de arestare. Bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi tentativă de omor, fapte săvârşite în luna noiembrie 2019, în localitatea Marbella (Spania).
Fapta de omor a fost comisă asupra unui bărbat (cetăţean marocan), prin împuşcare cu o armă de foc, iar fapta de tentativă de omor a fost comisă cu aceeaşi armă de foc prin împuşcarea unui alt bărbat (tot marocan, căruia i-a fost pusă viaţa în pericol prin leziunile cauzate)”, informează IPJ Hunedoara. Considerat deosebit de periculos, uricăneanul a fost capturat de luptătorii Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Hunedoara. Magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au emis pe numele său un mandate provizoriu de arestare preventivă pentru 15 zile, în vederea extrădării către autorităţile spaniole. Bărbatul era urmărit naţional şi internaţional (din data 21.05.2020 – faptele fiind înregistrate iniţial de poliţiştii spanioli cu autor necunoscut ) şi a fost escortat şi depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Hunedoara. Cei doi suspecţi au mai fost capturaţi în februarie anul acesta de trupele speciale şi arestaţi, însă extrădarea către spanioli lor nu s- a realizat. În 2013, bărbatul din Uricani a fost trimis în judecată pentru că a adus jumătate de kilogram de cannabis din Spania în România din care a vândut o parte în oraşele Uricani şi Lupeni din Valea Jiului. Drogurile au fost cumpărate din Malaga şi le-a trimis cu autocarul în România. Şi el a fost prins, după ce i s- au interceptat convorbirile telefonice, cu cannabis în momentul în care se afla într-un autocar care se îndrepta spre Petroşani. Şi în puşcărie şi-a continuat activitatea infracţională fiind învinuit că a introdus în Penitenciarul Bârcea Mare aproximativ două kilograme de haşiş.
Maximilian Gânju