Domeniul turistic Sureanu l-a atras în ultima iarnã si pe presedintele Iohannis, iar legendele locului si faptul cã pârtiile sunt extrem de bune, ar putea aduce profit si orasului Petrila. Primarul Vasilicã Jurca spune cã este pe punctul de a obtine finantarea necesarã, mai ales cã va promova locul încãrcat de istorie, traditie si va atrage iubitorii de schi si nu numai.
„Din orasul Petrila s-ar putea face accesul spre domeniul Sureanu – Alba si ati vãzut cã si presedintele tãrii a fost acolo, nu doar o datã pe an. Acolo, pe culmea muntilor Sureanu sunt castrele romane care au pus presiune, atunci când au fost cucerite de romani cetãtile dacice/. Unul dintre aceste castre este între Vârful Auselu si Vârful lui Pãtru. Celãlalt este mai jos, dupã muntele Dobraia”, a spus Vasilicã Jurca, primarul orasului Petrila. Documentele pentru a intra în posesia terenurilor ce ar urma sã fie folosite la construirea si amenajarea domeniului schiabil ar putea fi gata în aceastã varã, iar mai apoi se poate vorbi despre lucrãri efective.
„Pânã la jumãtatea lunii august vom avea documentatia finalã si într-o formã care sã nu ne mai fie respinsã de Ministerul Turismului, sau Romsilva. Sunt foarte multe documente necesare, fiind vorba despre terenuri forestiere. Procedurile sunt gata în proportie de 90%, dupã care o sã facem urmãtorii pasi, ca sã obtinem de la Romsilva terenurile” Domeniul Sureanu este situat între Hunedoara si Alba, iar o parte a teritoriului este pe domeniul orasului Petrila. În prezent are 10 pârtii si este unul dintre cele mai frumoase locuri de schi, mai putin vizitat de turisti. Deschiderea dinspre Petrila ar atrage si spre estul Vãii Jiului turistii.
Diana Mitrache