Firma SUPERCOM a fost dur sancționată de Garda de Mediu, după episodul, relatat și în Cronica Văii Jiului, cu poluarea apelor din zona Simeria. Levigatul, adică zeama ce s-a scurs de la deponeul ecologic, le aduce celor de la CMID sancțiuni și riscă acum chiar să nu mai fie autorizați.
Potrivit unui comunicat, Garda de Mediu Hunedoara face următoarele precizări:
„GNM CJ Hunedoara a aplicat o sancțiune contravențională în cuantum de 100.000 lei operatorului economic care deservește Deponeul Ecologic pentru nerespectarea condițiilor de funcționare menționate în Autorizația Integrată de Mediu și a fost notificată Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara în vederea inițierii procedurii de suspendare a autorizației deținute în caz de neconformare.
Sancțiunea a fost aplicată după după intrarea în posesie a rezultatelor analizelor efectuate de către ABA Mureș.
În data de 20 februarie 2021, GNM CJ Hunedoara a fost informată prin sistemul unic 112 privind potențiala poluare a pârâului Tâmpa (Valea Popii). Echipa de permanență s-a deplasat în cel mai scurt timp în zonă și s-a constatat faptul că în apele pârâului s-a scurs levigat provenit de la deponeul ecologic Bărcea Mare.
Au fost impuse cu celeritate măsuri privind stoparea sursei de poluare și măsuri de curățare a zonei afectate. Aceste masuri au fost monitorizate în permanență și vor fi urmărite și în perioada următoare”.
Diana Mitrache