Au intrat în reabilitare două blocuri care sunt poziționate în apropierea viitorului cartier în care se vor construi hoteluri, centre SPA și o telegondolă. Miza e mare, așa că primarul Lucian Resmeriță spune că repară aceste locuințe cu bani din bugetul local.
Două imobile aflate în cartierul de la intrarea în Lupeni sunt acum reabilitate cu bani de la bugetul local. Vorbim despre o zonă în care stau familii
defavorizate, dar care, pe viitor, se va învecina cu cel mai nou cartier ce va fi construit aici..
„Este vorba despre blocul 18 de pe Strada Revoluției și blocul 21 de pe strada Avram Iancu. Avem aproximativ 100 de oameni care stau în aceste blocuri și a căror condiții de trai erau destul de complicate. Împreună cu Apa Serv, facem subsolurile, le curățăm, refacem instalația de canalizare. Am făcut acolo și o fosă spetică, împreună cu Apa Serv și noi o să facem așa fel încât ambele blocuri vor avea gemuri, uși noi, o să izolăm partea din față, așa încât condițiile să se îmbunătățească”, a spus Lucian Resmeriță,
primarul municipiului Lupeni.
Aleile vor fi pietruite deocamdată, iar asta se va
întâmpla la finalul lucrărilor. Pentru reabilitare, însă, primarul spune că a alocat suma de
800.000 de lei, dar va mai fi reabitat acoperișul și la un alt bloc din apropiere.
La final, locul va arăta alfel, iar în apropiere va fi ridicat primul cartier turistic din Valea Jiului. „Facem eforturile ca să scoatem la licitație parcelele, ca să vedem, după aceea, câți oameni sunt interesați de parclele de acolo. Dar noi vom duce la bun sfârșit acest proiect pe care
l-am început în urmă cu un an și jumătate, poate doi ani”, a mai spus primarul din Lupeni.
Mai multe blocuri sunt
acum, fie ridicate de la zero,
fie reabilitate toatal, iar la Lupeni, în fiecare cartier au loc lucrări de acest fel.
Diana Mitrache