S unt sute de oameni ce urcă zilnic pe munte, iar accidentele nu lipsesc, cum de altfel nu lipsesc nici oamenii care se rătăcesc. Așa că Salvamont este
permanent în munte, iar din acest week-end, s-au mai permanentizat două puncte aflate la peste 2000 de metri.
Echipajele Salvamont sunt solicitate aproape zilnic pentru diverse probleme, dar, numai în ultimele săptămâni, pentru că a crescut mult numărul celor ce vin la munte, odată cu vacanța de vară, au apărut și accidentele mai grave.
„Sunt probleme, deoarece afluența turistică este destul de mare și, având în cedere că
suntem în plină vacanță, sunt foarte multe tebare aici, iar afluența turistică depăștește zilnic, media de 600 de persoane. Și, ca atare, este inevitabil să avem probleme. Iar în cursul acestei luni am avut peste 17 intervenții, dintre care 3 intervenții de recuperare a persoanelor rătăcite, sau accidentați, iar în unul dintre cazuri, la socilitarea ISU, am intervenit la localizarea unui accident auto, care s-a petrecut într-o tură off road, sub Vârful Straja, pe Valea Cartianu”, a spus
George Resiga, șeful Salvamont Straja.
Așa că e nevoie de oameni care să știe traseele și să poată interveni rapid la altitudini mari, motiv pentru care Salvamont deschide 24 de ore din 24 două puncte aflate în Retezat și la Straja, pe traseele pe care merg turiștii acum. „Începând de sâmbătă, 25 iunie, se ridică punctele de permanență, atât aici, al Straja, unde vom fi 24 de ore din 24, cât și la punctul Salvamont Bucura, din zona Retezatului, la lacul Bucura, la 2000 m unde există un refugiu creat prin anii 93. Aici, încă din 1982 se asigură permanența și Salvamont a fost mereu aici. La ora actuală mai sunt zone în țară unde colegii noștri asigură permanența la o astfel de altitudine, dar nu multe”, mai spune șeful Salvamont din Straja.
Sute de copii vin în tabere la Straja, iar pe munte urcă tot mai mulți oameni. Fie că vorbim despre cei care fac trasee stabilite, fie că sunt oameni care pleacă după fructe de pădure ori ciuperci, toți sunt sfătuiți să se echipeze corespunzător și să nu plece singuri.
Diana Mitrache