Avocatii lui Sucilã au depus o cerere de eliberare la Judecãtoria Petrosani. Avocatii lui Adrian Sucilã au depus ieri (joi-n.r.) o cerere de eliberare sub control judiciar la Judecãtoria Petrosani.

“Am depus o cerere de eliberare sub control judiciar la Judecãtoria Petrosani. Sper sã ne aprobe. Rãmâne de vãzut”, a declarat Daniel Tomescu, avocatul lui Sucilã.

Cererea de eliberare sub control judiciar vine în urmã mai multor încercãri ale avocatilor de a-l scãpa pe Sucilã de dupã gratii. Pânã acum, la niciun recurs, nicio instantã nu a admis cererea avocatilor.

Sucilã este cercetat pentru sex cu un minor de 16 ani. Aceste fapte s-ar fi petrecut, spun anchetatorii, în anul 2012, iar de la tatãl minorului, respectiv sotul Angelei Stoica, viceprimarul din Vulcan, Sucilã este acuzat cã ar fi furat 500 de euro. Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângã Tribunalul Hunedoara, iar procurorul Adina Velescu, purtãtor de cuvânt al  acestei institutii, a declarat cã s-au sesizat în urma unor indicii. Sucilã a fost arestat în 4 iulie, iar de atunci i-a fost prelungit mandatul de arestare, pe motiv cã eliberarea sã ar prejudicia ancheta, pentru cã acesta ar putea sã influenteze declaratiile celor implicati. În aceste zile se continuã cercetãrile în acest dosar, perchezitia informaticã încã nu s-a terminat, iar politistul Sucilã rãmâne dupã gratii pânã la începutul lunii septembrie.

Raul IRINOVICI