S e face studiul de fezabilitate pentru o porțiune din drumul ce duce de la Câmpu lui Neag spre Herculane. Drumarii spun că au scos studiul la licitație și că acesta ar trebui făcut în 4 luni. Este vorba despre o porțiune aflată în județul vecin, pentru că pe teritoriul județului nostru, drumul trece printr-un sit UNESCO.
Se face studiul pentru modernizarea DN 66A, între DN 67D și Barajul Iovanu. Potrivit DRDP Craiova, „a fost demarată procedura de achiziție publică pentru elaborarea studiului de fezabilitate în vederea modernizării DN 66A, tronsonul cuprins între DN 67D și Barajul Iovanu din zona localității Cerna Sat. După semnarea contractului cu firma câștigătoare în urma licitației, aceasta va avea termen de 4 luni pentru finalizarea studiului.
Acest obiectiv a fost introdus în Lista obiectelor de investiții finanțate de la Bugetul de stat iar termenul de depunere a ofertelor este 10.10.2023”, spun drumarii.
„Tronsonul de drum cuprins între Cerna Sat și Câmpul lui Neag, se suprapune cu zona de protecție a sitului UNESCO – Păduri de fag și primare și seculare, fapt ce duce la întâmpinarea mai multor dificultăți în promovare lucrărilor de modernizare”, a transmis Călin Cosmin,, directorul regional DRDP Craiova.
Partea din județul nostru, însă, rămâne, deocamdată, la stadiul de intenție. Singura certitudine este drumul de la Valea de Pești spre Gorj, care deschide vestul Văii Jiului spre județul învecinat, pe drumul ce a intrat, în această lună, în reabilitare, pe un program de finnațare. Ani de zile, construcția drumului spre Herculane a stagnat că nu au fost bani, iar în septembrie 2019, nimeni nu a venit la licitație, lucrarea primind finanțarea necesară, în baza unei Hotărâri de Guvern. Amenajarea DN 66A a inceput în anul 1999. Conform datelor oficiale, până acum au fost construiţi circa 20 kilometri din şosea, de la ieşirea din localitatea Uricani până în zona Câmpuşel, în Parcul Naţional Retezat. Până în 2010, trebuiau să fie finalizaţi şi restul de 18 kilometri ai DN66A, până la Izvoarele Cernei, unde calea de acces se intersectează cu un alt drum naţional.
Diana Mitrache