O mare companie de pe plan mondial, care îsi desfãsoarã activitatea si în judetul Hunedoara recruteazã studenti ai Universitãtii din Petrosani în vederea angajãrii.
Studentii din anii 2 sau 3 îsi pot pune în practicã cunostintele teoretice dobândite pe parcursul anilor de studii, iar compania le oferã acestora posibilitatea de a câstiga si bani. Intership-ul se va desfãsura în perioada iulie-octombrie.
“Nu cãutãm supereroi, ci doar studenti dornici sã învete si sã se dezvolte alãturi de noi!”, spun reprezentantii companiei, care îi asteaptã pe studentii dornici sã câstige bani, dar si sã aplice teoria învãtatã la cursuri, sã participe la întâlnirea care va avea loc în cursul acestei sãptãmâni, la sediul Universitãtii din Petrosani.
Potrivit reprezentantilor Universitãtii Petrosani, absolventii institutiei de învãtãmânt superior îsi pot gãsi de lucru oriunde în lume datoritã calificãrilor pe care le obtin.
“Noi îi pregãtim pentru economia româneascã, dar si pentru economia europeanã. Legislatia actualã  permitând sã se angajeze oriunde. Suntem bucurosi, desi am fi vrut ca cei mai buni sã rãmânã cadre didactice la Universitatea din Petrosani sau sã lucreze în cercetare, dacã ei sunt cerutI sI în afarã este un sentiment de mândrie si de împlinire a faptului cã noi am reusit sã pregãtim niste studenti care sã fie competitivi pe piata europeanã si mondialã si am vãzut aceastã multumire a celor care i-au preluat în activitatea lor practicã si ne privesc cu alti ochi dupã ce trimitem asemenea studenti în tãrile europene”, a declarat prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universitãtii Petrosani. Conducerea Universitãtii din Petrosani si-a propus sã atragã cât mai multi studenti, oferindu-le acestora programe universitare cu aplicabilitate pe piata muncii. Astfel, studentii care terminã cursurile îsi pot gãsi locuri de muncã atât în tarã, cât si peste hotare.
Monika BACIU