Studenți de pe toate continentele vor studia la Universitatea din Petroșani. Pentru început la instituția de învățământ superior din Valea Jiului sunt așteptați să sosească studenți din Asia și Africa, însă sunt solicitări depuse și din partea altor studenți de pe celelalte continente.

”Așteptăm studenții străini să vină. Avem aprobate câteva dosare ale unor studenți din Africa și din Asia, avem solicitări din America Latină, din Chille, avem solicitări din Europa și aici mă refer la Rusia, Serbia”, a declarat prof.univ.dr.ing.habil Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani.

În trecut au mai fost astfel de colaborări, când studenți de pe alte continente au studiat la Petroșani. Cea mai căutată specializare de studenții străini este partea minieră.

Cosmin BACIU