Studenți criminaliști, care urmează facultatea la Timișoara au ajuns, zilele acestea, la INCD INSEMEX Petroșani . Aici au avut ocazia să vorbească cu specialiștii, care ajung mereu la locul evenimentelor, dar și să se pregătească în laboratoarele cu explozivi, ori chiar pe teren, acolo unde sunt încercați explozivii.
Cei care au ajuns la INCD INSEMEX Petroșani sunt studenți de la Facultatea de Chimie, Biologie și Geografie, anul II, care au în programul de studii Științe aplicate în criminalistică. Studenții au fost în laboratoarele în care se fac expertizele evenimentelor grave, pe care le cercetează experții de la INCD INSEMEX Petroșani. Au văzut în teren cum lucrează cei de aici și chiar au experimentat practic, în laboratoare, etape de cercetare.
„I-am introdus în tainele criminalisticii și a cercetării la fața locului. Le-am explicat și chiar au efectuat lucrul practic în cadrul determinărilor de explozivi și/sau urme de incendii. Astfel că, într-una din zile, le-au fost explicate procedurile pentru determinarea acestor urme de explozii și/sau incendii, iar a doua zi am efectuat practica în poligonul de explozivi din cadrul institutului”, declară dr. chim. jr. Florin Manea, șef Oficiul Juridic din INCD INSEMEX Petroșani.
Sunt studenți care se formează acum și o astfel de experiență le va ajuta mult. Au ajuns într-un institut în care se fac cercetări criminalistice și se redau, la scară, câmpuri ale diverselor evenimente.
„Le-au fost arătate explozii, determinări și le-au fost prezentate toate echipamentele cu care noi mergem în câmpul infracțional, pentru a determina, sau a aduce în laborator și a determina ulterior, dacă au fost folosiți explozivi sau materii pirotehnice. Le-au fost prezentate aparatele cu care noi lucrăm și au fost lăsați să efectueze singuri aceste determinări”, mai spune dr. chim. jr. Florin Manea, șef Oficiul Juridic din INCD INSEMEX Petroșani.
La aceste experimente au participat studenți de la Universitatea de Vest Timișoara, care urmează un ciclu de licență, unic în țară. Astfel de studii mai sunt doar la Academia de Poliție.
Diana Mitrache