Un tânăr de 21 de ani, student la Petroșani, originar din Republica Moldova, a ajuns în stare gravă la Spitalul de Urgență din Petroșani, după ce a căzut de la etajul III al căminului în care stătea. Se pare că a fost o petrecere în acest loc și dimineață, în jurul orei 7,30, acesta ar fi ajuns pe casa scărilor, de unde a căzut în gol trei etaje. Colegii lui erau la fața  locului și au sunat imediat la 112.

O ambulanță și un echipaj SMURD au sosit la scurt timp la fața locului și l-au transportat imediat la spital. Se pare că tânărul ar fi făcut acolo un stop cardio-respirator și medicii așteaptau o îmbunătățire a stării de sănătate, ca să poată solicita elicopterul. Avea multiple traumatisme, traumatism sever la cap, după ce, la parter, s-a izbit puternic cu capul de un fotoliu, care a mai atenuat căderea de la înălțime.

Poliția Municipiului Petroșani a fost  sesizată cu privire la faptul că, în data de 08 iunie 2022, în jurul.orei  07:30, un tânăr în vârstă de 21 ani, cetățean moldovean, student la Universitatea Petroșani,  care se pare că se afla sub influența băuturilor alcoolice, s-a dezechilibrat și a căzut de pe o balustradă situată la etajul 3 al Căminului Studențesc.

Tânărul a fost transportat la Spitalul Petroșani în vederea acordării de îngrijiri medicale. Polițiștii continuă cercetările în acest caz, din primele verificări nefiind indicii cu privire la comiterea vreunei infracțiuni cu intenție”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic, starea de sănătate s-a deteriorat grav și a fost declarat decesul studentului.

 

Diana Mitrache