A fost zi liberã în învãtãmânt, dar marti dimineatã, elevii si cadrele didactice de la Scoala generalã nr 7 din Petrosani au venit sã cântãreascã si sã îmbarce deseurile pe care le-au tot strâns în ultima vreme. În sala de sport am gãsit, de la aparaturã electrocasnicã, la carton, hârtie, PET-uri si doze de suc si bere. Au mers din locatie, în locatie, au apelat la toate cunostintele lor si acum, sperã la premiul cel mare.
„La nivel national, se desfãsoarã o campanie de constientizare a faptului cã gunoaiele trebuie adunate selectiv si cã nu totul se poate arunca, ci multe materiale se pot refolosi. Cred cã noi avem cam 5 sau 6 tone. 3 tone au fost deja ridicate. Copiii au spus cã a fost foarte interesant, mai ales cã nu ne-am asteptat cã atât de multi sã vinã sã ne doneze. Premiul I ar fi 15.000 de euro. Sunt douã premii II de câte 10.000 de euro, 3 premii III de câte 7.500 de euro si 3 mentiuni de câte 2.500 de euro”, a spus Vasile Pop, director la Scoala nr 7 Petrosani.
„Let’s get green” se numeste campania ce face parte din programul Let’s Do it, Romania si copiii s-au arãtat interesati sã participe la ea chiar în ziua lor liberã. „Pentru aceastã campanie, noi, elevii am adus diverse materiale, sticle, cartoane, hârtii, televizoare, masini de spãlat. Noi ne dorim sã reusim sã pozitionãm scoala noastrã pe locul I, ca întotdeauna”, a spus una dintre elevele ce a participat la campanie. „Am adus obiecte, baterii, plastic, carton. E foarte bunã ideea aceasta, pentru cã ne învatã sã reciclãm”, a adãugat un alt copil.
Campania se finalizeazã în aceste zile, iar copiii de la aceastã scoalã sperã sã si câstige, ca sã facã investitii în ceea ce le lipseste. „Copiii ar dori ca banii sã fie investiti în repararea terenului de sport pe care îl avem. Cu sigurantã cã, dacã noi am participa cu o anumitã sumã de bani, la nivel local, s-ar gãsi diferenta cât ne-ar trebui pentru suma totalã. Îi obisnuim astfel pe copii cã, prin muncã, se poate obtine ceva”, a conchis directorul Vasile Pop. În proiect sunt punctate si scolile care îsi creazã propria lor serã si, pentru cã nu au avut timp pentru o astfel de lucrare amplã, cei de la Scoala nr 7 din Petrosani, au creat din cauciucuri o micã grãdinã în curtea scolii. Ei sperã astfel ca proiectul lor sã fie apreciat si sã aducã bani la scoalã.
Diana Mitrache